Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

poezii

Poveste japoneză

micuța japoneză iubea. el nu. în plămânii ei au început să crească florile lui preferate.
anotimpul trecea, plămânii ei s-au umplut de atât de multe flori, încât nu a mai putut respira.
povestea spune că ea, pentru aer, ar fi putut să își deschidă pieptul și să smulgă florile, dar, odată cu ele, ar fi smuls și iubirea.
È™i, pentru că mai există un „dar”, povestea mai spune că ea ar respira È™i acum, dacă el ar fi început s-o iubească.
micuța japoneză
a murit
de flori în plămâni.

Autor: Corina Dașoveanu <3 

2 Comments

  1. Iosif

    Frumoasa parabola ! Merci ! Unii au parte de moarte parfumata cu flori, altii mor în fiecare zi de spaime, stres, îngrijorari, boli si erori…!
    O seara sublima cu parfum de flori si Lumina Divina, draga Dana !

Leave a Reply