ÃŽNGER CÄ‚ZUT DIN CER

Te port în brațe ca pe-un înger greu, căzut
În plin oraș, nepricepînd nimic din jur și mut,

Ci doar oftînd dacă te strîng mai tare
În pămînteasca mea îmbrățișare

Căci nu m-abțin să îți sărut, sub fulgi,
Picioarele frumoase și prelungi

Și să-mi apropii gura mea de ceafa dulce,
De coapsele rotunde și năuce,

Care tresar, de cred că uneori,
Lin odihnită,-o să mă lași și o să zbori

Dar ție-ți place să te duc în casă
În așternuturi fine de mătasă

Și să mă culc alături, stînd la pîndă
Pînă devii calină, caldă, moale, blîndă…

-Emil Brumaru-