Babe sovietice…

Domnul „Victorie” și „domnișoarele” lui

Era o căldură sufocantă ca-ntr-o oțelărie. Ajung pe undeva într-un cartier vechi al Bucureștiului: Dămăroaia. O străduță mă conduce direct în anii 50. Căsuțele bătrânești, micuțe, cochete, parcă discută între ele, au pleoapele lăsate și curțile lor dogoresc a uitare și a struguri tămâioși negri, încinși de soare. Timpul a uitat să mai curgă aici.

Dacă n-ar fi magazinul din colț, cu toate frigiderele lui moderne, aș zice că ieri a murit Stalin. Peisajul de la mijlocul secolului trecut este întregit de mai multe vehicule vechi, care sunt parcate pe marginea străzii, gata să ia în piept șoselele patriei. Pobeda, Volga, Warshawa, Opel Record, Dacia 1300, Moskvitch 402. Sunt mărci dispărute din traficul bucureștean.

Cu Volga neagră se transportau, pe vremuri, „elementele reacÈ›ionare” la Malmaison, pentru interogatorii. Mie, maÈ™ina asta, îmi dă fiori È™i mi se face frig când o văd. Și frică…instinctiv.

Dar din Volgă iese un puștiulică simpatic, cu o șapcă roșie pe cap. Facem cunoștință. E Iosif. Nuuu, nu Visarionovici, stați liniștiți! ci Iosif Dumitru, fiul omului cu Volgi și Warshawe.

Un cățel flocos și nervos e atașat de o curte plină cu piese auto și bucăți de autovehicule. De acolo apare și „tatăl” tuturor mașinilor de pe stradă. Adrian Dumitru, pe care prietenii îl strigă „Pobeda”, adică, pe rusește, „Victorie”.

Domnul „Victorie” a reușit, din dragostea lui de o viață pentru autoturisme, să recreeze un colț de lume inedit, cum poate fi întâlnit doar în filmele vechi. Fiecare dintre mașinile pe care le-a strâns ani de zile are istoria ei. Ți-o poate spune, dacă ai răbdare s-o asculți.

Warshawa mare și ruginită așteaptă acum palmele pricepute ale meșterului s-o readucă la standardele de altădată. Domnul „Victorie” a găsit-o aruncată la fiare vechi, nimeni n-o iubea, nimeni n-avea nevoie de un asemenea hârb. Omul s-a apropiat de magaoaie, a bătut-o cu mâna pe spinarea ramolită și i-a vorbit ca unei ființe: „Nu fi supărată, gagico, îți pun eu un carburator vesel și-ți fac tinichigeria, de n-ai să te mai recunoști! Ai să vezi ce invidioase or să fie suratele tale, astea noile. Când o să te scot pe bulevard, toate or să crape de ciudă!”

Și ca să-i demonstreze, i-a arătat o soră de-a ei, pe care o descoperise el mai de mult. Tot o Warshawa. Acum e o splendoare, așa, dichisită.

„Aaa, s-o fi văzut-o cum arăta când am găsit-o!”, continuă domnul Popeda. „Era terminată, un jaf, bună de aruncat. Și uite-o acum ce drăgălașă e! Asta înseamnă să iubeÈ™ti ceea ce faci È™i să-È›i doreÈ™ti ca un nebun să redai viață lucrurilor pe care lumea le crede pierdute. Eu È›in la maÈ™inile astea, ca la niÈ™te oameni. Unii zic că sunt niÈ™te babe sovietice. Or fi! Pentru mine însă sunt domniÈ™oare…”

Adrian Dumitru, aka Pobeda (Victorie), participă la raliurile și expozițiile organizate de cluburile vehiculelor de epocă la care este membru, însă înainte și după bucuria, am zice, de o clipă, pe care o împarte cu cei ce poposesc să-i admire mașinile, trebuie multă muncă.

Bucureșteanul o face cu cea mai mare plăcere, întreținerea bătrânelor doamne ale șoselelor fiind pentru el o prioritate. A moștenit această patimă de la tatăl său, mecanic auto. N-ar ști să spună pe care o iubește cel mai mult, însă are o mare slăbiciune pentru o babă de Pobeda din 1952. „E o mașină perfectă, arată extraordinar, o laudă nea Adrian. Pe asta o am de zece ani, am refăcut-o cu greu, că piesele sunt scumpe, munca e dificilă, dar ce bine mă simt când aud motorul că funcționează! Pobeda asta, pare bătrână, dar e bună, e de-o vârstă cu mine, și amândoi avem suflete tinere.”

Adrian Dumitru e șofer din 1971, dar conduce, zice el, de la 11 ani. Atunci l-a pus tatăl lui la volanul unui Buick din `39.

„Ehee, am mers pe străduțele astea, apoi am ajuns în Șoseaua Chitilei, eu la volan, tata lângă mine. El a fost mecanic auto și toată copilăria mi-am petrecut-o printre mașini de epocă: Ford, Buik, Mercedes sau Opel. Nu vă pot spune ce bucurie am simțit când m-a lăsat să conduc singur, și cât eram de încântat că, în sfârșit, ajung la pedale, că știu să bag în viteză și, mai ales, că mă văd toți vecinii!”

Adrian „Pobeda” are 10 mașini de epocă și șapte copii. E un om bogat,chiar dacă banii nu-l dau afară din căsuța modestă, cu o curte plină de fiare, scule, bucăți de tablă, roți și carburatoare. Iarna e cel mai greu. Cad zăpezile peste „domnișoarele” lui și el trebuie să le îngrijească, să le acopere cu pături și prelate. E supărat că n-are unde să le țină „mai în siguranță”. „Trebuie să le păzesc, vin țiganii și mi le dezmembrează, ca să le vândă la fier vechi. Ce știu ei cât sunt de valoroase!”

MaÈ™inile lui „Pobeda” din BucureÈ™tii-Noi au „jucat” È™i în filme de epocă, dar È™i în videoclipuri. Volga neagră a fost vedetă în mai multe videoclipuri: „Lemonade” – Alexandra Stan, „Moartea Boxelor” – Șuie Paparude È™i „Sunday”- Hurts. O mai găsim È™i-n filmele „ViaÈ›a lui Stalin”, „Clovnul” È™i „Parada”. Mercedesul galben a fost condus de actriÈ›a Maia Morgenstern în filmul „My mother, my bride and I” (regia Hans Steinbichler) È™i în „SupravieÈ›uitorul” (regia Sergiu Nicolaescu).

Cei care vor să facă din nunta lor un eveniment inedit despre care să vorbească o lume întreagă, pot apela cu încredere la mașinile lui Adrian Dumitru, zis „Pobeda”. Cine nu-și duce mireasa cu o Volgă la starea civilă, nu știe ce pierde!

Dana Fodor Mateescu/Foto: DFM