Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă,
Prea am Å£inut-o-n piept numai podoabă!…
N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la şcoală;
Am cruÅ£at-o…ÅŸi mi-a rămas nepricepută, goală.
Am crescut-o mai rău ca pe prinţese:
Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu ţese.
Voinică, se plânge că oboseşte-ndată:
Inimă fără de rost, inimă răsfăţată.
Credeam că aşa trebuie: poeţii
Să-şi poarte inima mai presus de greul vieţii!
Dar iată, acum mi-e plină de toane si nazuri,
Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri.
Sare, s-aprinde, o apucă atacuri
Că nu-i dau raiul, scări la cer, punţi peste veacuri!
…Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept.
Numai singur Tu de-acum poÅ£i…Te aÅŸtept.
Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.
– Vasile Voiculescu–
Magda Magdi
ÃŽmi plac poeziile lui Voiculescu. Poate ca nu a fost apreciat la justa valoare ca poet. ÃŽti las si eu una care e printre preferate:
Adorm adânc Bucegii, și Noaptea-i netezește,
Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă.
Sclipesc pe frunți golașe, ce somnul umezește,
Broboane mari de rouă.
Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare
Și dârele de ceață, ca niște șerpi, la poale
Se duc pe nesimțite și curg în depărtare
Cu apele la vale.
Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată
Și umblă, visătoare, pe streșini de-nălțime.
Stă ceasuri neclintită, de-o stânca răzimată,
Și cată-n adâncime.
Dă drumul unei pietre și-ascultă, -ncremenită,
Cum bubuie-n adâncuri pâna; nu se mai aude,
Cu fața-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită,
ÃŽn ierburile ude.
Se uită lung la stele cum ard nălucitoare…
Ascultă-n fund molifții vibrând ca niște clape.
Pe ceruri trece luna, plutind strălucitoare,
Ca lebăda pe ape.
Așa își duce veghea pe culme sus, deșteaptă,
Și de urât tot timpul ea singură își È›ine…
Din când în când tresare È™i È™ade… parc-aÈ™teaptă
Dar, nimenea nu vine!
La multi ani de ziua României!
Dana Fodor Mateescu
Minunate versuri! Eu l-am descoperit târziu…Și da! E păcat că nu-l cunoaÈ™tem mai bine… Te îmbrățiÈ™ez! <3