Cel mai vechi obiect pe care îl am este un È™arpe din mărgeluÈ›e de sticlă. Se pune la gât. ÃŽl am de la bunica paternă, BenÈ›oaia, È™i cred că are peste 100 de ani vechime. Este lucrat cu migală È™i, dacă ar putea vorbi, cred că mi-ar È™opti multe poveÈ™ti, majoritatea în limba maghiară. Șarpele ăsta poartă în el o lume. ÃŽl privesc cu uimire, È™i mă întreb pe câte fete le-o fi împodobit, câte degete l-au atins, de câte ori a râs È™arpele cu ele, È™i de câte ori o fi plâns… Nu l-am purtat niciodată, pentru că nu mai are închizătoare.
Tot de la BenÈ›oaia mai am o camee cu elemente din agate (cred!) os È™i turcoaze (e stricată!) È™i un medalion religios, o iconiță catolică, mică, mică. O miniatură. Am purtat-o cândva…
Al doilea obiect la care țin foarte mult este o curea din piele, cu o cataramă nichelată. O am din 1990, și mi-a strâns mijlocul mereu, ca palmele unui iubit prea posesiv. O am de la Cristi. Am pierdut-o, am găsit-o, iar am pierdut-o, iar am găsit-o. Tot de la el mai am o brățară din argint pe care a purtat-o și fratele meu, apoi s-a reîntors la mine. Încă o țin la mână. Îmi place brățara, nu de alta! Și-mi amintește de mine, când nu eram eu.
Ceasul Swatch, de la Cristina, m-a È›inut de încheietura mâinii stângi din 1995. Are gemuleÈ›ul zgâriat un pic (m-a muÈ™cat un cretin de el!) dar e încă frumos, nichelat, bun È™i strălucitor. Când mă uit să văd ce oră e, o aud pe Cristina râzând…
Geaca de blugi Stefanel mi-am cumpărat-o de pe Calea Victoriei, în 1991. O am È™i azi, È™i, nu È™tiu de ce, mi se pare că mi-a rămas… largă. Nu, nu am slăbit paiÈ™pe kile, dar…ceva din substanÈ›a fiinÈ›ei mele s-a evaporat prin viață. A dispărut. Nu mai poate umple golurile de lângă mine. ÃŽncă o port È™i pe ea, cu drag È™i dor de mine, cea care înflorea ca un cireÈ™ în fiecare zi.
Mai am o căciuliță de-a lui Andrei, de când avea vreo șase, șapte ani. N-o mai poartă, el e mare acum, dar eu am ținut-o pentru inima mea. O îmbrac când bate prea tare și tremură de frig.
Am păstrat toate scrisorile È™i desenele fiul meu. De când era mic, patru-cinci ani, È™i până acum… Pentru mine sunt cele mai de preÈ› lucruri pe care le am.
Voi ce obiecte vechi, de suflet, aveți?
Dana Fodor Mateescu
21.02.2021
adolescentrebelcom
Știu ca pare de psihiatrie, dar eu am toți dinții de lapte ai fiică-mii. În poșetă, să nu-i rătăcesc.
Dana Fodor Mateescu
Hahaha! Nu e deloc de psihopupu! 🙂 E de la iubire. Și eu îi am pe ai fiului meu, dar într-o cutiuță. Am păstrat È™i brățărica de la naÈ™tere. Plus buricuÈ›ul. 😉 Și periÈ™orul de la un an. ÃŽl am È™i pe al meu.
ioansperling
Ce bine ca nu sunteti musulmani sau evrei!😂😂😂
Dana Fodor Mateescu
Hihi! Musulmani, în niciun caz. Evrei, mai mult ca sigur. 🙂
ioansperling
Atunci ai uitat sa pastrezi ceva sau sa ne spui!😉
ioansperling
Carte de la bunicu (Anton Pann in cirilica), tablita de scris a mamei din ardezie, primele ghete a lui fiu-meu….pe nevasta-mea…..cred ca toata casa e o amintire a ceva, cuiva…
Dana Fodor Mateescu
🙂
Buzguța Jan
Atât de scurtă dar atât de intensă această expunere!
Acele obiecte speciale, ale fiecărui om prind viață în sufletul posesorului.
Amintirea vremurilor bune dă mereu vigoare!
Primul stilou…fotografia cu prietenii copilăriei, prima piatră de la malul Mediteranei, prima scrisoare de amor…primul parfum…moÈ›ul copiilor…!
Și acum, la aproape două decenii de la trecerea în neființă, simt mângâierea mâinilor bunicii, mirosul verilor și iernile petrecute cu mulți ce nu mai sunt.
Oare ce va rămâne lumii de la noi?
Dana Fodor Mateescu
Lumii? Lumii nu-i pasă de noi. Dar cei care ne-au iubit, își vor aminti de chipul și zâmbetul nostru.
Nicoleta
Amintiri ??? …nu prea am multe …am adus globurile aici cu mine unde am venit nora , de cand eram mica , beteala, felinare etc si odata de un Craciun m-au enervat si le-am spart si aruncat …am in scimb poze , nu multe , in 74-77-80 nu erau atat de multi fotografi doar in oras cate unul si cine avea aparat foto era cineva , asa ca …am am poze cu mine mica , cu mama care a plecat mult prea devreme dintr-e noi …pe una scrie data anul 1980 si ziua era Duminica …si m-ai scria sa ma pastrati cu drag …am trecut de cateva ori cu pixul peste scrisul ei si cateodata cand mi-e foarte , foarte dor … ii scriu si eu inapoi tot pe aceeasi poza..,, mama, mi-e foarte dor de tine .,,…asta o data la cativa ani ..caci e plin verso-ul pozei ..nu mai am loc ,au trecut ani foarte , foarte,multi .. .si simt ca parca cumva stie …
Dana Fodor Mateescu
Of! Te cred. Dorul de mamă nu trece niciodată…
Marina Costa
Am È™i eu poze, inclusiv una cu străbunica, cărÈ›i vechi – cea mai veche este o culegere de texte pentru copiii din FranÈ›a de clasa I, datată 1893, È™i se numeÈ™te Ecolier Francais, dar am È™i cărÈ›i primite de mama la premiu în clasele mici, deci prin 1940… UrsuleÈ›ul cu cheiță (dar nu mai face tumbe, că am avut eu grijă de asta, când eram mică) care a făcut facultatea cu mama, la Leningrad, cumpărat în 1950… (Și da, e corect, atunci nu era St Petersburg… È™i MiÈ™ka dormea lângă perna ei, la cămin…)
Dana Fodor Mateescu
Doamne, ce frumooos! Încă îl ai pe Mișka?
Marina Costa
Da, l-am pus pe Instagram c̢nd l-am descoperit Рhttps://www.instagram.com/p/CZ65x1LgPP2/
Dana Fodor Mateescu
<3