Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Oamenii si faptele lor

Dr. Adrian Lobonțiu, un geniu al medicinii românești, a încetat fulgerător din viață

Românul care a ajuns celebru pe întreg mapamondul, și care a scris pagini de istorie pentru medicina mondială, medicul Adrian Lobonțiu, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut de soția lui pe Facebook, pe 9 martie: „Cu profund regret vă anunț că soțul meu, dr. Adrian Lobonțiu a încetat fulgerător din viață duminică, în locuința noastra din S.U.A.”
Medicul va fi înmormântat la Târgu-Mureș.
Dr. Adrian Lobonțiu, pionierul chirurgiei robotice în Europa, a realizat numeroase intervenții în premieră mondială, atât în străinătate, cât și în țara noastră. Pentru profesionalismul și devotamentul său față de pacienți și de medicină a primit numeroase distincții.
De numele medicului Lobonțiu se leagă, printre altele, prima operație de chirurgie robotică din lume, cu robotul chirugical Da Vinci, realizată în Franta, precum și prima operație transorală minim invazivă, făcută la Bruxelles.
Dr. Adrian Lobonțiu a fost printre promotorii chirurgiei robotice și satelitare, dar și al chirurgiei fără incizie, domenii de avangardă, care au revoluționat medicina. El a fost mai cunoscut în străinătate decât în propria țară, așa cum ne-am obișnuit deja…
Revista Cariere a publicat un interviu cu domnia sa în urmă cu mai mult timp. Medicul Adrian Lobonțiu. Cel care și-a câștigat respectul profesioniștilor din toată lumea, mărturisea sincer: „Bazele medicale le am din România. Și sunt mândru de asta!”
„România este și va rămâne pentru totdeauna țara mea! Țară pe care o iubesc și pe care o am în suflet pentru totdeauna. Așa o văd eu. Așa o simt eu, așa o trăiesc eu.”
Însă acest om nu a fost doar un medic de excepție, despre care se va vorbi multă vreme de acum înainte, ci și un suflet nobil, sensibil și plin de compasiune pentru cei aflați în suferință. Un perfecționist, un luptător, un om de geniu, dar totuși sensibil, uman, cu dor de țară în suflet și iubire profundă pentru copiii săi.
Rămân în urma sa gesturile de mare noblețe profesională și umană, dar și cei trei copii pentru care a fost un tată extraordinar. Dumnezeu să îl odihnească!
Dana Fodor Mateescu
Surse: Revista Cariere, Magnanews

Foto: preluare Facebook

11 Comments

  1. Buzguța Jan

    Odihnească-se-n pace!

  2. Nu am auzit, nu-l știam, dar Dumnezeu să-l odihnească. Oare de ce la știri nu aflam?? De ce nu ne promovam valorile?? Desigur sunt întrebări retorice. 😟

    • Nici eu nu am È™tiut de el, spre ruÈ™inea mea. Regret profund dispariÈ›a lui. Și aÈ™a, cred că sunt multe personalități apreciate È™i promovate de alte țări, numai de noi nu. Mare păcat! O parte a presei, aÈ™a-zisa presă, promovează non-valorile. Copiii din ziua de azi È™tiu totul despre Èšzanca Uraganu`, È™i DrăguÈ™anca, dar habar nu au cine au fost BrâncuÈ™i È™i Eminescu. 🙁

  3. Leti Popescu

    Am fost colegi de È™coală, locuia în apropierea blocului nostru. Un om deosebit, mi-e greu să vorbesc de el la trecut…A fost invitat în emisiunea Garantat 100% în 14 iunie 2020…Și la ProfesioniÈ™tii – emisiunea Eugeniei Vodă ,în 2011.

    • SunteÈ›i o norocoasă că aÈ›i cunoscut un astfel de om minunat. Eu am auzit de el, după ce a murit, din păcate. 🙁 Dumnezeu să-l odihnească!

  4. Olga Susma

    Dumnezeu sa I odihneasca in pace! Mare durere pentru familie si neamul rominesc!

  5. Ana Câmpean

    Dumnezeu să-l odihnească .
    Condoleante familiei.

  6. moldovanana60@ yahoo.com

    Sincere condoleante familiei!

  7. Lia Jula

    Dumnezeu sa-l odihnească în pace!Condoleante familiei ! O mare pierdere și durere, pentru damilie dar și pentru viețile ce puteau fi salvate prin talentul și dăruirea in profesia lui.

  8. Marlena Burca

    Pierdere fizică împletită cu întuneric
    Valori de care aflam după ce au încetat să existe
    Alcatuiti din minus
    Ma doare pierderea
    Veșnică prețuire

Leave a Reply