MoriÈ›

Moriț pleca de acasă în fiecare luni
Toate ușile îl dureau, dar nu zicea nimic.

Ducea în desagă o bucată de moarte,
brânză de oaie și ceapă roșie
puse de nevastă-sa,
o aia, amară ca o doctorie grena.

MoriÈ› ura culoarea asta!
Nuanța unui mort desăvârșit.

Totuși, își iubea femeia, de ce să n-o iubească?
Era cumsecade, se coafa, mânca semințe de mac,

bea inutil ceai de cuc
și vorbea până-și adormea viața.

Avea grijă ca el să se întoarcă mereu acasă
ca o păpușă trasă cu ața
ca un bou
sau ca un câine care-și linge locul unde doarme.

Moriț era un bărbat auriu
Mințea doar joia
Gura lui era o apă neagră
în care peștii plângeau în hohote.
Prin ochii lui intra fericirea
ca să-i putrezească în piept.

Dana Fodor Mateescu-13 iulie 2021