Nikola Tesla și viața lui ciudată

Nikola Tesla È™i viaÈ›a lui ciudată …

„Geniul tulburat și chinuit încă din copilărie de neliniștea creației, Tesla este cel care ne-a dat cam tot ceea ce este emblematic pentru lumea noastră modernă, așa cum o cunoaștem astăzi, și pe care nu ne-o putem imagina fără telefon, radio, telecomandă, internet…
Toate acestea nu ar fi existat sau ar fi apărut mult mai târziu, dacă undeva, într-un sat din Croația, Nikola Tesla nu s-ar fi născut exact la miezul nopții dintre 9 și 10 iulie 1856, fiul preotului ortodox Milutin Tesla și al unei femei cu calități excepționale, Djuka, născută Mandic. Pruncul a fost botezat de un preot sârb ortodox, Toma Oklobdzija. Precizarea este importantă, deoarece croații l-au revendicat, ulterior, dat fiind că era născut într-o zonă preponderent croată, însă botezul după ritul ortodox confirmă originea lui sârbă.”
Tesla:
„Orice efort executat din constrângere cere un sacrificiu de energie vitală. Nu am plătit niciodată un astfel de preț. Dimpotrivă, am prosperat cu ajutorul gândirii mele.
Mi-a fost destinat încă de la naștere să devin preot și acest gând m-a apăsat în mod constant. Tânjeam să fiu inginer, însă tata era de neclintit. Era fiul unui ofițer care slujise în armata lui Napoleon și, asemenea fratelui său, profesor de matematică într-o instituție renumită, primise o educație militară, dar, ulterior, a îmbrățișat tagma proțească, vocație în care a dobândit faima. Era un om foarte erudit, un adevărat filosof al științelor naturii, poet și scriitor. Avea o memorie prodigioasă și adesea recita fragmente lungi din opere în diverse limbi străine. Spunea de multe ori, în glumă, că, dacă operele unor clasici s-ar pierde, el ar putea să le reproducă din memorie. Stilul lui de a scrie era foarte admirat. Formula propoziții scurte și concise și era plin de umor și de ironie.” (…)

„Deși trebuie să leg de influența mamei mele inventivitatea pe care o posed, pregătirea pe care mi-a oferit-o tata mi-a fost de mare ajutor. Cuprindea tot felul de exerciții- de pildă, să ne ghicim gândurile unul altuia, defectele unei exprimări, să repetam fraze lungi sau să facem în minte calcule complicate. Aceste lecții zilnice erau menite să-mi consolideze memoria și raționamentul și, mai ales, să-mi dezvolte simțul critic și au fost, fără îndoială, foarte benefice.”
„Mama mea se trăgea din una dintre cele mai vechi familii din țară și dintr-un șir lung de inventatori. Tatăl și bunicul ei inventaseră tot felul de unelte casnice, agricole sau cu alte întrebuințări. Mama era o femeie cu adevărat deosebită, cu neasemuit talent, curaj și forță morală, care sfidase vitregiile vieții și avusese parte de multe experiențe și încercări dificile. (…) Mama mea a fost o inventatoare de primă clasă și cred că ar fi realizat lucruri mari, dacă nu ar fi fost atât de departe de viața modernă și de nenumăratele oportunități oferite de aceasta. Născocea și meșterea tot felul de unelte și dispozitive și țesea cele mai frumoase modele de stofă, din fir tors chiar de ea. (…)
„În copilărie am suferit de o afecțiune ciudată, cauzată de apariția unor imagini adesea însoțite de străfulgerări puternice de lumină, care îmi afectau vederea obiectelor reale și mi tulburau gândirea și acțiunile. Erau imagini ale unor lucruri și scene pe care le văzusem cândva în realitate, niciodată ale unora imaginate.” (…)
„Lucrul acesta îmi provoca disconfort și anxietate. Niciunul dintre psihologii sau fiziologii pe care i-am consultat nu a putut să-mi explice în mod satisfăcător aceste fenomene. Se pare că erau ceva unic, deși probabil eram predispus la asemenea lucruri, căci știu că și fratele meu suferise de o neplăcere similară. În niciun caz nu era vorba de halucinații, așa cum se întâmplă cu mințile bolnave sau anxioase, căci în alte privințe eram normal și stăpân pe mine.” (…)
„Simțeam o aversiune puternică față de cerceii femeilor, dar alte podoabe, precum brățările, îmi plăceau mai mult sau mai puțin, în funcție de model. Vederea unei perle aproape că îmi provoca o criză, însă eram fascinat de sclipirea cristalelor sau a obiectelor cu margini ascuțite și suprafețe plane. Nu aș fi atins părul altor oameni decât, poate, amenințat cu un pistol. Făceam febră când mă uitam la o piersică și mă simțeam foarte rău dacă, prin casă, exista o bucățică de camfor. Nici măcar acum nu sunt imun la unii dintre acești stimuli supărători. Când arunc pătrățele mici de hârtie într-un vas plin cu lichid, simt în gură un gust deosebit de neplăcut. Număram pașii pe care îi făceam în mers, calculam volumul farfuriilor de supă, al ceștilor de cafea și al mâncărurilor- în caz contrar, masa era neplăcută. Trebuia ca toate acțiunile sau operațiunile repetate pe care le executam să fie divizibile cu trei. Alftel, mă simțeam obligat să repet totul, chiar dacă dura ore întregi.” (…)
„În tinerețe, boala m-a redus de trei ori la stadiul de ruină fizică, iar medicii nu-mi dădeau nicio speranță. Mai mult decât atât, din ignoranță și nechibzuință, am intrat în tot felul de încurcături, pericole și necazuri din care am scăpat ca prin farmec. Am fost cât pe-aici să mă înec de 12 ori; aproape că am fost fiert de viu și am evitat în ultimul moment să fiu incinerat. Am fost înmormântat de viu, m-am pierdut și am degerat. Am scăpat ca prin urechile acului de câini turbați, de porci mistreți și de alte animale sălbatice. Am supraviețuit unor boli cumplite și am avut parte de cele mai ciudate nenorociri. Iar faptul că azi sunt viu și sănătos pare un adevărat miracol. Dar când îmi reamintesc aceste incidente, sunt convins că supraviețuirea mea nu a fost deloc întâmplătoare.”
„Oamenii m-au întrebat întotdeauna când și cum am început să inventez. La această întrebare pot răspunde numai din amintirile mele de acum, în lumina cărora prima încercare pe care mi-o amintesc a fost destul de ambițioasă, căci implica inventarea unui aparat și a unei metode. Iată cum s-a întâmplat: unul dintre tovarășii mei de joacă intrase în posesia unui cârlig și a unui echipament de pescuit care stârniseră senzație în sat, iar în dimineața următoare au pornit cu toții să prindă broaște. Eu am rămas singur și părăsit, pentru că mă certasem înainte cu acel băiat. Eram de-a dreptul disperat că nu participam și eu. Împins de nevoie, am făcut rost de o bucată de sârmă moale de fier, am bătut unul dintre capete între două pietre, până l-am ascuțit, am îndoit-o și apoi am legat-o cu o sfoară rezistentă. După aceea am tăiat o nuia, am adunat momeală și m-am dus la pârâu, unde erau broaște din abundență. Dar nu am reușit să prind niciuna și eram descurajat, când mi-a venit în minte să clatin cârligul gol în fața unei broaște așezate pe o buturugă. Treptat, ochii au început să-i iasă din orbite, au devenit injectați, broasca s-a umflat, dublându-și dimensiunea, și a mușcat furioasă cârligul. Am tras-o imediat în sus. Metoda s-a dovedit a fi infailibilă. Când au venit la mine, tovarășii mei, care, în ciuda echipamentului lor sofisticat, nu prinseseră nimic, s-au înverzit de invidie. Am păstrat secretul mult timp și m-am bucurat de monopolul broaștelor, dar în cele din urmă, de Crăciun, am cedat. Acum toți băieții puteau să pescuiască, iar vara următoare a fost un adevărat dezastru pentru sărmanele broaște.”
„În următoarea mea încercare am vrut să valorific forțele naturii în folosul omului. Am făcut acest lucru cu ajutorul cărăbușilor de mai sau de iunie, cum sunt numiți în SUA, care erau o adevărată pacoste și rupeau ramurile copacilor, uneori, cu greutatea lor. Tufele erau negre de cărăbuși. Fixam patru cărăbuși pe o cruce care se putea roti pe un ax subțire, transmițând mișcarea unui disc mai mare, dând naștere astfel unei puteri considerabile. Creaturile erau eficiente, căci, odată pornite, nu mai simțeau nevoia să se oprească și continuau să se rotească ore în șir, iar cu cât era mai cald, cu atât munceau mai greu. Totul a mers bine până când un băiat ciudat a sosit în partea locului. Era fiul unui ofițer pensionat din armata austriacă. Micul derbedeu mânca insectele de vii și se delecta cu ele de parcă ar fi fost cele mai fine stridii. Acea priveliște dezgustătoare a pus capăt strădaniei mele în acest domeniu promițător și, din acel moment, nu am mai fost în stare să ating niciun cărăbuș și nicio altă insectă. Toate aceste se petreceau înainte să împlinesc șase ani și să termin prima clasă primară în satul Similjan, unde m-am născut. Atunci ne-a mutat în orășelul Gospic, din apropiere.”
”Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizația modernă oriunde este folosită electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism și inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, științei calculatoarelor, fizicii nucleare și fizicii teoretice.”
Cu numele său este denumită unitatea de măsură a inducției magnetice din Sistemul Internațional
(1 Tesla = 1T).
Sursa: Invențiile mele, Nikola Tesla. Autobiografia. Editura Herald, București, Wikipedia.
DFM