Ciocârlia

Celebra piesă, interpretată magnific la nai de nu mai puțin celebrul Gheorghe Zamfir, este, la origine, o melodie de dans lăutărească cu o largă circulație, întâlnită în repertoriul lăutarilor din Ungaria, Polonia și ai unor țări din Peninsula Balcanică. Există opinii care afirmă că inițial melodia ar fi provenit din Asia Centrală, sub forma unei melodii de dans pe care o interpretă dansează imitând mișcările ciocârliei.” (wikipedia)
Cântată în spațiul cultural românesc cu predilecție la vioară și la nai, actual ea și-a pierdut funcția dansantă și reprezintă o piesă concertantă de virtuozitate instrumentală − de inspirație populară.
Reformularea componistică explică prezența în structura sa a unor elemente onomatopeice și de bravură instrumentală ce tind să redea trilul ciocârliei.
Melodia a fost inițial culeasă și reformulată instrumental de naistul Angheluș Dinicu, și făcută celebră de către acesta împreună cu violonistul Sava Pădureanu la Expoziția Internațională de la Paris din 1889.
„AngheluÈ™ Dinicu fost cel mai înzestrat È™i mai desăvârÈ™it cântător din naiu pe care i-a avut È›ara noastră È™i breasla ei lăutărească. Faimoasa „Ciocârlie”, — cocarda muzicei româneÈ™ti în toate manifestările ei din afară de hotare sau față de marile personalități ce ne vin dintr-acolo, — a cărei melodie a fost schiÈ›ată încă de pe vremea lui Barbu Lăutarul, a fost adăugită È™i desăvârÈ™ită de acest neîntrecut depozitar artistic al stilului curat al adevăratului cântec românesc. Când scotea AngheluÈ™, din buzunarul din dreapta al vestei lui, boabele de fasole sau de mazăre uscată, să le împartă în È›evile naiului său ca să zică o Ciocârlie, — toată lumea adunată în localul unde cânta taraful lui încremenea cu paharul la gură, pentru ca apoi, la trilurile sfârÈ™itului, să isbucnească în aplauze ce deveneau adevărate ovaÈ›iuni.”
—George Costescu, Bucureștii vechiului regat, Editura Universul, 1944, p. 278 [4]
La succesul acestei piese au mai contribuit lăutarii Grigoraș Dinicu (nepotul lui Angheluș) care a adaptat piesa pentru vioară, și Fănică Luca prin recitalurile, concertele și înregistrările sale, precum și compozitorul George Enescu − cel care a inclus-o în Rapsodia română (1901-1902).
Diverse variante instrumentale ulterioare au fost lansate, printre care și cea rock, a trupei Phoenix.

Sursa: wikipedia. sursa foto: preluare net