De ziua lui Medicinal…

Sunt în criză de subiecte. M-am blocat. Trebuie să-i mai dau ceva şi lui Dinescu şi nu ştiu ce. Un text, un text, vă rog!

Răzvan vede că sunt panicată, aşa că îmi propune să plecăm undeva. Aşa facem mereu când nu ştiu ce să scriu.
Mergem prin Cişmigiu şi ne uităm după pupeze. Pu-pu-pu!

Încercăm să ne imaginăm cum era prin anii ‘30. Ne aşezăm pe bănci, ne îmbătăm cu vise simple. E greu, pentru că un puradel începe să-mi urle în timpan. Mă-sa, o aia numai fuste creţe şi bănuţi, îi dă una românească peste ochi: „Hal dracului să fii! Vezi tu ce bătaie iei dă la tac-tu, dacă te spun!”

Puştiul însă o ţine pe-a lui. O scuipă, apoi îşi scoate puţa şi i-o arată răzbunător. E ziua internaţională a copiilor şi are voie azi.
Uuuu! Râdem în hohote cu toții. Gata, o să scriu despre asta!

….
Cişmigiul e patria piticilor în aceste momente. Vor avea loc concursuri de desene pe asfalt. Dis-de-dimineaţă, părinţi şi copii, bogaţi, mai puţin bogaţi, şi săraci, de le râde luna-n maţe, dau năvala. S-au înţolit cu ce au avut ei mai bun, s-au parfumat şi, hai. „Amărâţii” au venit cu RATB-ul sau pe jos. Barosanii au apelat la „camioanele” familiale 4×4. Dacă te uiţi bine la ei, îţi dai seama cam ce afaceri învârt. Unii-s cu hands-free-ul înfipt în ureche şi vorbesc întruna. Arată ca-n reclamele la şampon anti-mătreaţă, au un zâmbet corect şi sunt atenţi numai la celular. Alţii, burtoşi, uşor balaoacheşi, cam 15%, şi plini de aur, au un aer de parcă acum ar cumpăra tot Cişmigiul cu toate ecotoaletele şi arătările din el, umane şi animale.

E muzică şi frumos afară. Păsărele ciripesc, copiii urlă că vor vată de zahăr, mamele ameninţă cu plecatul acasă şi cu palme peste bot. Printre picioarele cetăţenilor obişnuiţi, veniţi în parc cu odraslele, se strecoară şi puradei săraci, plini de jeg, dar sperând să sugă şi ei măcar un ciob de acadea scăpat pe jos de la alţii.
O mogâldeaţă de fată, de un metru înălţime, negricioasă, dar frumuşică foc, tocmai a descoperit în ţărână, o bucată de ciocolată. Se bucură extaziată, întinde mânuţa şi înşfacă dulcele. Bagă ciocolata toată în gură, cu praf şi mizerie de pe jos, apoi o scoate curată afară. Mamă ce bună e! O priveşte ca pe-o minunăţie şi se îmbăloşează pe piept. Cică a trimis-o mă-sa la cerşit, dar ea a fugit în parc, pentru că „zicea copiii dân Buzeşti că ie ziua noastră şi să dă bunătăţi gratis în Cimigiu”. E mândră! Răzvan îi face o poză şi fetiţa zâmbeşte larg. Îi lipseşte un dinţişor.
Pe la 12.00 apare în cadru o familie de … grei. Şi la propriu şi la figurat. Una bucată mamă, blondă, cu obraz de portocală, privire tâmpă şi lanţ de aur la gât, un tată cu tricou Kenvello verde, mulat pe burdihan şi un băieţoi, cam la şapte-opt ani, cu ochi răi, buzat şi plin de ifose. Zguduie pământul când calcă. Între degetele grăsune luceşte un celular Motorola minuscul.
Familia ocupă o masă la una din terasele de lângă estradă. Îl fac atent pe Răzvan care se întoarce spre mine. Bărbatul-tată îşi trânteşte popoul barosan pe scaun şi, cu un gest regal, cheamă garsonu’: „Adă bă şi mie o Stelă, iar pentru nevastă-mea, ce bei, fă? Ăăă, tot o Stelă. Lu’ ăsta micu’, un suc. Şi aruncă pă grătar neşte fleici dân alea fabuloasili şi fro douăj dă mici. Da’ repede că te sparg!”
Copiii deseneză pe jos cu cretă colorată. Cei care ştiu poezii sau cântece vor căpăta caramele, acadele, biscuiţi şi jucării. E mare veselie. Un operator, de la nu ştiu ce televiziune, înregistrează momentul pentru eternitate. Posesorul de burtă şi tricou Kenvello zbiară către fiu-său, căpăţânos şi obez:
„Medicinaleee, bagă-te bă şi tu în faţă, să te vază mă-ta marea la tilivizor! Nu sta ca bou’, ia şi tu un premiu, că-i întâi iunie, ziua puradeilor dân lume!”
Medicinal priveşte scârbit spre masa compactă de pitici care-şi freacă disperaţi unghiuţele de asfalt pentru o amărâtă de ciocolată. El e altfel!

I se pune, însă, pata pe bietul cameraman, care e cu puţin mai înalt decât el. Fuge în faţa aparatului şi, cu mişcări rapide îşi dă pantalonii jos, arătând stimaţilor telespectatori o pereche de buci negricioase şi grase. Cei din jur, care văd faza, rămân oripilaţi. Bunicile îşi ascund nepoţeii în poală, mămicile ţipă uşor ducând mâna la gură. Pentru puştime spectacolul e „cool” şi toţi râd să leșine.
Tatăl obrăznicăturii mai să se sufoce de plăcere! Aşa copil mai rar! Cu el seamănă la îndrăzneală şi inteligenţă.
În cele din urmă se hotărăşte şi Medicinal să intre în jocul copiilor. Dar nici unul nu-l primeşte în desenul lui. Văzând asta, grasomegul formează iute numărul lu’ ta-su, care e la 20 de paşi depărtare şi linge a treia Stelă comandată. Jignofit, tatăl începe să urle de la terasă, în timp ce balotează şi o fleică sângerândă:
„Bă!, ia da-ţi-vă la o parte să desemneze şi băiatu’ meu un personaj dă bazm! Să nu mă ridic io d-aci, că zburaţi ca neşte popice! Tu-vă-n rasă dă români!”
Copiii fug speriaţi la mămici. Se face loc pe alee.

Medicinal e fericit. Cu un icnet, se lasă pe genunchii rotofei, ia o cretă şi, cu celularul în stânga, începe un desen. Transpiraţiile creative curg, dar nu se lasă. Îndărătnic ca tat-su!
După câteva ore, opera e gata şi o cheamă pe mă-sa, ca să-şi dea cu părerea. Dar, între timp, s-a făcut noapte şi copiii cuminţi, împreună cu organizatorii manifestărilor de I iunie, au plecat la culcare cu premiile în buzunare sau în burtici.
Femeia vine, se chiorăşte la desen, se scarpină sub bărbia triplă şi zice duios: „Hai, mamă, că-ţi cumpără tac-tu ce vrei tu dă la supermarket. Lasă-i dracu’ p-ăştia, nu vezi că a plecat toţi?! Ie noapte!”
Medicinal se ridică plin de cretă pe ţoale, dezamăgit, lăsând în urma lui pe asfalt, o vrăjitoare cu ţâţe mari, lanţ la gât, celular şi păr verde. Sub ea scrie cu litere strâmbe: „Mama lu’ Medicinal = personaj dă bazm”. (2001) -Aspirina săracului- Dana Fodor Mateescu

Fragment din cartea „Fetițele din cimitirul roșu”

Dacă È›i-a plăcut ce ai citit, susÈ›ine-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

MulÈ›umesc!