Caporalul Mușat, statuia cu inima vie

Într-o țară care pare definitiv prinsă în ghearele corupției, în care politica este învârtită de tot soiul de neica-nimeni, atât în Parlament cât și seara, la TV, unde clanurile mafiote stabilesc valorile umane și cursul leului, într-o țară care-și uită tradițiile și le copiază, prost, e drept!, pe ale străinilor, o țară care nu-și mai poate hrăni populația, din cauza „mizeriei” instalate la toate nivelele, ne amintim prea rar de eroii noștri, de cei care și-au dat viața pe câmpurile de bătălie, în războaie adevărate, și nu cele etalate cu litere galbene prin tabloide și „breaking news”-uri.

Călătorii care coboară din tren în gara Bușteni rămân parcă prea repede vrăjiți de versanții maestoși ai Caraimanului și Coștilei, și trec fără să observe statuia caporalului Mușat, eroul român căzut în Primul Război Mondial. Monumentul este realizat de sculptorul Dumitriu Bârlad în anul 1927, iar pe placa de bronz pusă pe pieptul soclului sunt amintiți 52 de locuitori ai Bușteniului căzuți pe diferite fronturi din război: Bucur Râșnoveanu, Dumitru Rădulescu, Aron Marin, Constantin Zuivertz, Gheorghe Vlădescu, Vintilă Alexandru sau Nicolae Seceleanu, sunt doar câțiva dintre eroii răpuși de război.
Pe lângă trupul încrâncenat al celui care, rămas fără un braț continuă să arunce o ultimă grenadă în dușmanul nevăzut, se plimbă zilnic localnici, turiști și navetiști. În weekend, mai trec ci „Gipanele” cei care au case de vacanță în pitoreasca zonă montană.
Unii mai știu de la părinții și bunicii lor povestea acestui brav luptător. Dar puțini. Alții habar n-au cine e și nici nu-i interesează. O statuie, acolo…

Statuia cu inima vie

Pentru cei mai mulți, Bușteniul reprezintă o destinație „super” de sfârșit de săptămână, un loc în care ei și familiile lor „se dau” iarna cu pungile, schiurile, săniile și plăcile pe pârtia de la Boncu, apoi mănâncă și beau pe săturate la vreunul din zecile de restaurante din zonă și strigă în cor: „distracție maximă”. Bușteniul mai reprezintă locul unde faimoșii paparazzi pot surprinde amantlâcurile vedetelor de carton sau vilele obținute din venituri ilicite și furturi ale unora din „puternicii” zilei. Și cam atât.
În umbra nopții tari de munte, caporalul Mușat îi ceartă cu privirea pe cei care, beți-ștangă, încearcă să urineze la poalele soclului pe care el șade de atâția ani, neclintit, demn și singur. E înconjurat de crâșme, bietul, și adeseori alcoolicii fără șansă se optintesc în fața lui, goliți de viață și de suflete.
Paradoxal, în acele clipe, Mușat e mai viu decât cei vii! Așa simt eu.
Caporalul Mușat din Bușteni a rămas o imagine a ceea ce ar fi putut fi România astăzi (dacă nu ar fi fost vândută și batjocorită). Caporalul Mușat reprezintă dorințele și idealurile pentru care altădată oamenii își sacrificau viețile, înainte de a-și vedea patria călcată în bocanci, de dușmani. Ce-a mai rămas azi din acel patriotism, din eroismul și istoria acelor vremuri?

„Grenade, băieți, grenade!”

Să ne amintim împreună cine a fost caporalul Constantin Mușat. Născut în anul 1890 în comuna Domnești, județul Argeș, Constantin a învățat carte în localitatea Crucea din județul Ialomița, așa cum aflăm dintr-o monografie a orașului Bușteni. A făcut parte din primul batalion al Regimentului II Grăniceri, cu misiunea de a păzi granița în sectorul muntelui Susai de la Predeal și Valea Prahovei. Pe 28 august 1916, batalionul de grăniceri din care făcea parte și soldatul Constantin Mușat, a început să coboare spre Brașov. În luptele crâncene din Defileul Oltului, la Câineni, Mușat a fost rănit de mai multe ori, însă a refuzat evacuarea în spatele frontului.

După ce unitatea lui a plecat în Munții Vrancei, el a fost rănit la brațul stâng, care i-a fost amputat apoi la spitalul militar din Iași. Cu toate acestea, Mușat a refuzat să fie reformat și s-a întors alături de camarazii săi, continuând să arunce grenade cu brațul sănătos. A căzut eroic, în primele rânduri, în luptele de la Oituz. Ultimele lui cuvinte au fost: „Grenade, băieți, grenade!”

Răzvan Mateescu