Scrisoare pentru ea

Scrisoare…

Știu că ți-e greu, dar lumea așa e făcută. Strâmb, și cu frig în ea, de zici că-i toată o zi de negură și noiembrie, pe la șase seara, cu lapoviță și minciuni.
Și ce dacă? Adu lumina tu! Fă cald în jurul tău cu tine! Atunci când intri undeva, încălzeÈ™te pustiul cu chipul tău, cu zâmbetul, cu ideile È™i forÈ›a ta. Lasă-È›i sufletul să curgă în privire, nu-È›i fie teamă, nu È›i-l va lua nimeni. Nu poate!
Firește, nu toți te vor iubi! Nu toți te vor aprecia. Vor fi mulți aceia care te vor lovi (de cele mai multe ori pe la spate, căci așa-i stă bine unui laș, dă și fuge!), te vor trăda, minți, te vor invidia, te vor călca în picioare.
Nu te speria! Sunt creaturi triste și urâte ca un supozitor topit, amare ca fierea și tare singure. Extrem de singure.
Tu te cunoști cel mai bine. Știi ce te doare fizic și în ghiocul sufletului. Nu te întrista, draga mea femeie! Printre jigodii sunt și îngeri, așa cum printre merele putrede există și bune. Ia-te după îngeri! Îi vei recunoaște.
Mergi pe drumul tău, tu eÈ™ti unică. Capul sus, trage de umeri în spate, suge burta, ridică bărbia! Și ce dacă È›i se vede gâtul niÈ›el îmbătrânit? Ete pârÈ›! Pune o eÈ™arfă colorată, dacă poÈ›i s-o suporÈ›i. Sau stai aÈ™a, naturală. Important e să-È›i fie È›ie bine.
Dacă suferi, ascunde-te de oameni! Tristețea ta îi hrănește pe cei care te așteaptă la cotitură.
Fugi și trage un plâns sănătos, nu te ține ca de pipi, urlă, bâzâie, suspină, lasă-ți lacrimile să curgă-n jet, ești din carne și sânge, nu din oțel armat.
Mai râzi, pupă-te cu cea mai bună prietenă a ta, mai cântă ceva, citește, rupe-ți ștrampii, dacă ai chef, bea o bere, un vin cu fluturi în el, taie-ți bretonul, bagă nasul în flori, dă-te cu bicla prin întunericul roz, prostește-te, scoate-i limba morții, ascultă muzică, ascultă marea, vântul, fă o nebunie pentru tine, întinde-ți brațele spre cer… și iubește-te!
Ai obosit? OpreÈ™te-te niÈ›el È™i respiră. Nu ai de ce să prinzi? Caută un copac! Stai cu spatele lipit de el sau ia-l în braÈ›e. Nu e doar o bucată de lemn, trăieÈ™te, È™i uneori e mai inteligent decât un om.
Copacul tace, dar te ascultă. Te simte. Te lasă să-l atingi. Nu-ți face procese. Și nu te urăște.
Draga mea, greșești pentru că ești vie. Și frumoasă. Of, și câte erori mai ai de îndeplinit!
Dana Fodor Mateescu