Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Povesti din interiorul nostru

Toamna în care mă întorc

Nu știu cum sunteți voi, copii, dar mie îmi place toamna la nebunie. Cu diminețile ei deșuchiate, descheiate la toți nasturii, mincinoase, dar limpezi. Cu amiezile, ca niște cuptoare de pâine, cu aromele ei de struguri-căpșunică, cu nuci verzi încă, prune și mere crocante, cu serile ei iubite, dezvelite și de-a dreptul erotice.

Apoi culorile ei! Niciun anotimp nu e mai împodobit decât toamna! Niciunul nu s-a parfumat la subsuori ca minunata asta de toamnă.

Și ce buze are! Ce ochi, ah, și ce plete!

Depresii? Ploi? Îmi plac toate. Și ce dacă pleacă păsările? Se întorc. Și ce dacă bate vântul ca turbatul? Scutură și el pomii, mătură praful, șterge gândurile rele.

Când cade nebuna asta în viața mea, am ferestrele deschise și-mi bubuie toate ușile. Intră frunzele și furtunile în casă. În buzunarul de la piept am două poezii, un cântec cu ochii verzi, opt stele, un melc (Marcel. E prin casă, nu-l mai găsesc!) trei greieri și-o bufniță din fier.

Toamna se uită la mine, cum cos niște pantaloni care mi-au rămas largi, și zâmbește ca o gutuie. O chem cu gura închisă. Sunt o mută care vorbește mai bine când tace.

Când vine toamna, mă închin cu toate degetele ei. Ale mele-s plecate departe. Hrănesc porumbeii care plâng pe malul stâng al Dunării albastre. Căci numai în Bărăgan apusul are suflet de femeie.

Am o rană frumoasă, în formă de apă, pe umărul stâng. Acum mă duc să dau jos luna din nuc. O iau și-o culc pe perna mea cu mirese și îngeri.

Nu plec! Mă întorc! Și, în fiecare toamnă, mă pup cu Bacovia pe gură. 😉

Dana Fodor Mateescu

Dacă È›i-a plăcut ce ai citit pe blog, susÈ›ine-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

MulÈ›umesc! 

18 septembrie 2022

Pictura realizată de Răzvan Mateescu/ www.artizanescu.ro

6 Comments

  1. Mircea George Rotenberg

    Asta e reală poezie în proză. Nu! E muzică. Strunele sunt cuvintele și tu ști să le pui în armonie.

    ❤️❤️❤️

  2. Roza

    Offff….

  3. ❤️❤️❤️

  4. danmatei1206

    Cel mai frumos anotimp, de departe… È™i cele mai liniÈ™titoare ploi, tot toamna.
    ❤️❤️❤️

Leave a Reply