bunica
scotea Lumina în fiecare zi
din cumpăna săpată
de bunicul în mijlocul satului
până și din pietrele pe care a călcat
scotea bunătate să împartă
urca apoi cu sufletul șchiop
încet încet
până la golgota satului
să ude trandafirii
de pe pieptul bunicului
ardea toate lumânarile inimii
până rămânea fără lacrimi
apoi număra invers
eternitatea rămasă
până la reîntregire
și se întorcea să mă sărute
pe creștet zâmbind
când cumpăna a secat
bunicii i-au crescut aripi
și nu a mai șchiopătat de atunci
dar numai mie mi le-a arătat
într-un vis
înainte să zboare
ca să nu mă supăr pe Dumnezeu.
Autor Adrian Păpăruz
Foto Răzvan Mateescu (Personajul este bunica mea maternă. Ioana.)
Leave a Reply