Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Povesti din interiorul nostru

Dani, ți-am pus grâu la încolțit!

SONY DSC

Dani, ți-am pus grâu la încolțit!

Când luna noiembrie se lăsa într-o parte și pregătea să moară, mama îmi punea grâu la încolțit. Mereu.

Fiecare avea farfuriuÈ›a lui: tata, eu, ea, frate-miu. Grâul nostru creÈ™tea sălbatic, des, cu furie verde. Să-l mănânci cu ochii! Al mamei (pentru ea rămânea mereu cel mai sărac grău, cu boabe fleÈ™căite È™i rupte) ieÈ™ea rar, ars, slăbit. Biata mama! Zâmbea palid È™i zicea: „Ăsta-i norocu` meu…”

Tata o privea cu un singur ochi, – era la al paiÈ™pelea pahar de vin – È™i râdea ca un adevărat electrician care se simte împăcat È™i cu toate prizele sparte È™i arse:

-Misticism! Ia-l pe-al meu!

Mama ofta cuminte:

-Nu se poate. Fiecare cu soarta lui.

Anii au venit peste noi, am crescut, dar mama îmi punea mereu grâu la încolțit la sfârșitul lui noiembrie.

„Tu uiÈ›i mereu să cumperi È™i oricum nu te prinde nimeni pe acasă…”, îmi zicea tristă, dar zâmbind. „Semeni cu tac-tu! N-ai treabă! N-ai grijă! Mai È™tii? Te-am trimis într-o dimineață să cumperi pâine È™i îngheÈ›ată.  Aveai vreo È™apte ani. Eu trebuia să plec la muncă. N-ai venit nici la prânz, nici după-amiaza. Ai apărut pe la opt seara, mânjită la bot, de îngheÈ›ată, pe tricou, peste tot! O mâncaseÈ™i pe toată, pâinea era udă, plină de cacao È™i dulce. Unde-ai umblat atâta?, te-am întrebat. M-am dat în leagăn, ai zis. TOATÄ‚ ZIUA? Nuu!  Am făcut È™i pipi în parc…. Erai aÈ™a de veselă, că nici să te bat n-am mai putut…”

De când a murit mama, nu-mi mai pune nimeni grâu la încolțit. Cine să-mi pună? Și de ce?

Într-un singur an am reușit totuși să cumpăr o pungă din Piața Domenii și am sădit într-un ghiveci. Mi-a ieșit frumos, verde și des. Eram așa de fericită! Grâul meu cânta și era vesel. L-am apropiat de obraz și m-am mângâiat de el, așa cum fac mâțele.

Jur că-n clipa aia am simțit-o pe mama lângă mine: „Dani, ți-am pus grâu la încolțit!”

DFM

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici:

RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!

11 Comments

  1. Dani, mi-ai pus nostalgia la încolțit!

  2. Al meu nu se prinde, mucegăieÈ™te de obicei. Nu mă pricep eu…

  3. Incredibil!!!Fix cuvintele astea le aud in cap.Stiti de ce?Pentru ca mama nu mai e de aproape doi ani si pentru ca ma cheama Daniel dar toti imi spuneau si inca imi spun Dani,de cand ma stiu.Am ajuns sa nu-mi mai doresc nimic de la viata,doar sa nu-mi ia pe nimeni…

  4. Dan Matei

    ❤️

  5. Sykophantes

    Si parintii mei puneau uneori, cand eram copil dar parca era o singura farfuriuta pentru toata familia, nu aveam fiecare cate una. Si credeam ca e asa, un obicei ca acela de a aprinde artificii, nu stiam ca exista niste credinte legate de noroc in anul care vine.

Leave a Reply