Poate că melcii au fost odată îngeri

Azi mi-a venit cartea. Are în pieptul ei 38 de poezii, scrise de mine în ultimii cinci ani, texte care vorbesc cel mai mult despre cum sunt eu, când vreau să tac. Texte care sunt vii, caută, aÈ™teaptă, iubesc È™i au chipul meu în fiecare literă. Mai multe, nu È™tiu ce să zic…

Îi mulțumesc, pe această cale, domnului Ionel Bota, scriitor, critic literar, istoric, membru al Uniunii Scriitorilor din România, președinte al Clubului Mitteleuropa Viena/Oravița, pentru premiul oferit și pentru că a avut încredere în mine și melcii mei!

„SenzaÈ›ionalul, ca È™i colocvialul exploratoriu, un spirit oracular, dar È™i percepÈ›ia voluptasă a unei realități supusă unei fascinante conversii utopice, sunt acestea, nu toate, desigur, centrele de putere în asumarea lirică pe care poeta noastră o duce spre desăvârÈ™ire până la acel insolitar gaudium al vechilor eleni, nimic altceva decât bucuria simplă, voinÈ›a perfecÈ›iunii. Numai că poemul pare mai degrabă consacrat de un sentiment întemeietor în vreme ce desolemnizările eului auctorial evocă, spre a recurge, acum la un alt exemplu, un ceremonial de focalizări ale tandreÈ›ii, de editare È™i reeditare a Lumii celor văzute È™i nevăzute. Omul, aÈ™adar, esență a poesiei…”

–Ionel Bota– Director Fondator la CENTRUL CULTURAL ȘI COMPLEXUL MUZEAL „TEATRUL VECHI MIHAI EMINESCU”