Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Am patit-o si eu!

Povestea unei fotografii

Pe doamna Margareta Pâslaru am întâlnit-o cu ani în urmă, la ROMEXPO, parcă prin 2010. Tocmai își relansa un album cu muzică ușoară. Mare bucurie mi-a făcut când mi-a dăruit un CD și am făcut fotografia asta. I-am oferit și eu câteva cărți scrise de mine și i-am povestit despre fetițele pe care le-am întâlnit în cimitirul din Roșu (unul dintre subiectele prezente în volum).

Tot atunci am realizat și un mic interviu.

Eram însă foarte stresată, pentru că Andrei, care avea trei ani și era de față atunci, începuse să urle, din cauză că m-am pupat cu dânsa.

Era gelos! Nu aveam voie să mă ating de nimeni! Nu aveam voie să mă pup cu nicio prietenă (sau prieteni) iar el să vadă!

Și, în timp ce stăteam noi la poză, el zbiera și se dădea cu dindărătul de pământ: „Nu te mai pupa cu zânaaaa! Nu te mai pupa cu zânaaa!”

Pe zână a bufnit-o râsul. Se și vede, nu?

AÈ™a că, din cauza lui Andrei am figura asta crispată, de parcă m-a udat cineva cu apă-gheață din fântână…

Ca să știți!

DFM 12.05.2023

2 Comments

  1. danmatei1206

    💓💓💓

Leave a Reply