Fata din vis?

Mi-e dor de ea mereu, ca de un iubit pe care l-am părăsit din prea multă dragoste. Când nu pot să dorm, îmi amintesc de valuri, de mângâieri, de săruturile timide, de buzele arse de soare, pe care mi le măncam singură, cu dinții, de nisipul și de scoicile care mă tăiau până la sânge. Și somnul vine rapid, pătimaș ca un amant nemernic și prea plin de iubire.

O iubesc în toate anotimpurile. O râvnesc și luni și joi. Am vorbit cu ea și iarna, când stabilopozii erau glazurați cu gheață sărată. I-am simțit vânturile iuți primăvara, furia, urletele, gemetele, am dormit pe plaja ei, în august, când totul se poate…

Am dormit? Nu! Clănțănit poate, că era un frig de crăpau meduzele. Dar eram tânără, ca și ea, nebună, puțin rea, puțin inconștientă, dar atât de liberă.

Stelele mă înghițeau flămânde, îmi venea să plâng de bucurie, îmi era și frig și cald și sete, eram sărată și iubită, iar Paul Ciuci de la Compact cânta de zor „Fata din vis” la Teatrul de vară din Costinești. Și eu cântam cu el.

Eram fata din vis. Toate fetele din CostineÈ™ti erau fete din vis… Toate! 🙂

După atâția ani, o privesc în ochi. Suntem doar noi două. Ea e la fel: tânără, aprigă, superbă, nebună, când veselă, când tristă, când verde, când neagră, niciodată liniÈ™tită. Gravidă cu toÈ›i înecaÈ›ii lumii…

Eu m-am schimbat. Mult. Nu mai sunt nici fata din vis, nici cum eram atunci. Doar buzele mi le mai mânânc, din când în când, la nervi. 🙂

Ea se uită în mine, prin mine și râde. Știe tot, nu poate fi mințită. Aude și vede ceea ce vreau să ascund, să astup, să opresc, să sufoc.

Cu milioane de degete mă cuprinde, se face că mă sugrumă, dar nu… doar mă sperie, mă lovește, mă sărută, mă miroase, apoi îmi dă drumul. Pleacă, vine, pleacă, vine. Și e întotdeauna acolo. Îmi știe toate secretele.

Marea mea! Doi pescăruși râd deasupra noastră, ca de o glumă bună, și în zare, pe niște scări, se vede el, cum pleacă de parcă ar veni…

Dana Fodor Mateescu