Prima carte

„Povești cu zâne”. A fost prima carte pe care am citit-o. Aveam opt ani și eram în clasa a doua.

„Du-te la bibliotecă și înscrie-te! Ești fată mare de-acum!”, mi-a spus tata.

Și m-am dus. Am ales-o cu mâna mea. Sau ea m-a ales pe mine? Nu știu. Atunci eram convinsă că ea m-a găsit, că e vie, că mă cunoaște și că vorbește cu mine.

M-am apucat s-o citesc È™i, Doamne Dumnezeule, cum m-au prins poveÈ™tile ei! Le-am trăit efectiv, aÈ™a cum numai copiii pot trăi, crede È™i respira în lumi care nu există decât pentru ei… Nu-mi mai trebuia mâncare, apă, nimic! Eram eu contesa de Segur, Bălăioara, Șoricelul cenuÈ™iu È™i UrsuleÈ›. Am plâns, am râs È™i am călcat poteci moi, în păduri de brazi È™i munÈ›i de cleÈ™tar. Am simÈ›it durerile personajelor, fericirea È™i revolta lor.

Am citit cartea o dată și am dus-o înapoi la bibliotecă. Am luat alta, dar n-am citit-o. N-am putut!

Peste o săptămână, iar am apărut. Și ce credeți c-am solicitat?

Da! Povești cu zâne. Previzibil.

Am citit cartea asta de cel puțin opt ori în anul acela, de se speriase bilbiotecara, iar tata s-a înfuriat: „Ești nebună? Mai sunt și ale cărți pe lumea asta!”

Eu, nimic! Povești cu zâne!

Am tot cerut-o așa, până când s-a rupt. Bibliotecara mi-a dat „Neamul Șoimăreștilor”, în schimb, spre marea mea dezamăgire. „Trebuie să evoluezi! Lasă zânele!”

Am citi puÈ›in din carte È™i… cam atât. Am dus-o îndărăt. ÃŽmi era dor de UrsuleÈ›!

De atunci au trecut… 45 de ani. Și ieri, mă întreabă Răzvan ce mi-aÈ™ dori să am din copilărie? Parcă mi-a răscolit sufletul cu mâna goală. N-am stat prea mult pe gânduri È™i i-am zis: PoveÈ™ti cu zâne!

Am făcut o comandă pe net, și a doua zi mi-a venit cartea.

Azi am iarăși opt ani. Și plouă atât de frumos… Fericirea stă în detalii.

DFM 27 iulie 2023