Un om liber nu arată ca un învins!

Autor Vasile Bănescu.

A lua atitudine față de orice act de violență verbală, psihică sau fizică, act josnic și diform la nivel personal și comunitar, ține de elementarul bun-simț. Acesta reacționează din pur reflex moral. Astăzi destul de rar.

Episodul punctual consumat recent la Untold, un festival despre care părerile împărțite contează prea puțin pentru cei ce gustă acest tip de eveniment muzical, nu neapărat și artistic, este însă unul relevant din perspectiva unui fenomen care, dacă nu ești deja convins că decența trebuie sancționată, nu te poate lăsa indiferent: obscenitatea publică.
Nerușinarea, grosolănia, trivialitatea, pornografia au existat și vor exista mereu în istorie. Ele sunt manifestări care, în absența educației care ne cizelează lăuntric, însoțesc natura umană „căzută”. Căzută din comuniunea cu Binele, Adevărul și Frumosul Ființei dumnezeiești în bulboana tulbure a mândriei prostești, a răutății drăcești, a idolatriei și urâtului de multe feluri, a depravării prin satisfacere animalică a hoardelor de pofte instinctuale.
Un om liber nu arată însă ca un învins, ca un înecat. El e liber în primul rând de forța întunecată care ne trage în jos, în adâncul sordid al subumanului.
Educația e colacul de salvare pe care unii au șansa să-l prindă dacă li-l aruncă cineva la timp. Datoria de a susține și întreține acest act de salvare personală & comunitară, revine prioritar familiei, școlii publice (de care este responsabil statul reprezentat de persoane concrete) și, într-un anumit sens, Bisericilor sensibile la formarea morală a omului.
Toate ar trebui să conștientizeze intens propriul înalt interes în sprijinirea Educației, care nu este, desigur, reductibilă la aride programe școlare cu prea puțină aderență la realitate.
Educația în sensul ei genuin înseamnă hrănire, (bună) creștere, ghidare, orientare și se traduce concret prin modelarea simultan intelectuală și morală, prin transmitere adecvată de cunoaștere unor persoane tratate, indiferent de vârstă, ca oameni deplini cu trup, suflet și spirit. Oameni potențial capabili de un „împreună” fondat pe demnitate și responsabilitate.
Persoana posedă intrinsec demnitate, pentru că nu e căzută din coronamentul unui copac, fie el și acela „al Binelui și Răului”, ci doar din relația dintre Creator și ea însăși, cea care îi poartă „chipul” spiritual.
Educația ne orientează într-o anumită măsură pe calea înțelegerii acestei relații, ridicându-ne pe trepte superioare de reflecție și dialog cu El și cu ceilalți. Ceea ce contribuie enorm la calitatea relațiilor, inclusiv a celor aparent banale, dintre noi.
O persoană needucată este echivalentul unei persoane nespălate, neglijate, ignorate. Abandonată instinctelor primare exprimate agresiv și vulgar. Persoană căreia nu-i poți reproșa totdeauna direct și integral starea sa de îngălare interioară. Responsabilitatea rămâne mereu împărțită între cei (in)direct părtași la înfrângerile ei sociale.
Atunci când însă un asemenea înfrânt devine vivace instrument de propagare sau chiar de propagandă a urâtului agresiv, obscen și deformator, autodefinit ca „ghebos”, dar prezentat fraudulos ca „artă”, urât care atinge smintitor ca o ideologie mințile celor din jur, transformându-se în „idol”, adică în surogat pentru ceva ce el nu este și nu poate fi vreodată, ne confruntăm cu o problemă de calibru social: (ne)acceptarea în mijlocul nostru a „calului troian” al diversiunii estetice și etice cu grave și varii consecințe asupra corpului social.
O alegere care solicită nu doar responsabilitatea, ci și răspunderea concretă pentru degenerarea certă a violenței și pornografiei verbale în mod de viață al celor ce le îmbrățișează pueril, narcotizați de ideea că „totul e permis”.
Chiar dacă nu ar exista Dumnezeu, cum sărac își imaginează unii, permisivitatea nu ar putea cuprinde totul, întrucât simpla existență biologică a persoanei umane presupune vitala ordine, nu distructivul haos.
Puțin mai multă atenție morală, puțin mai multă cultură, puțin mai mult discernământ nu ne vor strica niciodată. Absența lor se dovedește însă mereu nocivă, desfigurantă și, uneori, fatală. Nu e greu de verificat. Deși, ideal e să credem. Autor Vasile Bănescu

Foto Kiss FM