Bătrâna cu lacrimi de busuioc

Bătrâna cu lacrimi de busuioc. Când autobuzul 112 s-a oprit în stație, pe lângă parcul Bazilescu, bunicuța s-a închinat o dată și a pus mâna pe bara de la ușă. N-a putut să se urce, treapta era prea sus, bastonul pe care-l avea drept ajutor, mai rău o încurca, așa că m-am repezit. Am apucat-o zdravăn de brațe. Era ușoară ca o cruce proaspătă de brad, și aromea a biserică.
„Mulțumesc, fetițo!”, mi-a zis cu o voce subțire, plânsă.
Am dus-o la un scaun și, de acolo, privindu-mă intens și aburit m-a întrebat dintr-odată: „Ghici câți ani am?”
Până să-i răspund, mi-a zis tot ea. „Am 90 bătuți pe muchie. Da nu mai vreau să trăiesc! Ajunge! E prea mult. Dumnezeu nu știu ce face, de nu mă ia. O avea treabă…”
Îi urez sănătate și înghit un nod cât un ghem de sfoară.
Bătrânica nu tace. Începe să povestească tuturor că are o fată bolnavă internată „la cămin”.
Unii o ascultă, alții, cu căștile în urechi, privesc prin sufletul ei ca prin geam. N-o văd. N-o aud. N-o simt. Nu există.
La două, trei zile, femeia face drumul ăsta cu autobuzul 112, îi duce mâncare fetei, o îngrijește, o mângâie, o mai ceartă. „Are 65 de ani, maică, și a avut parte numa de necazuri în viață. Acum a făcut un accident cerebral și e rău, nu mai merge, nu mai vorbește. Uneori nici nu știe că sunt mă-sa. Mă doare sufletul. Azi i-am adus iaurt. Și miere. Io cred că Dumnezeu mă ține pentru ea. D-aia nu mă ia. Că biata fată doar pe mine mă are. Așa-i? ”
Dau din cap și o aprob: „Așa e, așa e!”
Vâzând că-i dau dreptate, și că o înțeleg, începe să plângă cu lacrimi în șuvoi, dureros, imposibil de privit.

Vă jur că în clipa aia, în autobuz a început să miroasă curat a busuioc.

DFM, 7 octombrie 2023

Foto DFM