Nu mai știu când te-ai rupt de mine
Înțelepciunea mi-a uscat cerul gurii
și inima
și știu, o, da,
știu bine că nu mai pot face nimic
Că totul e deja așezat în cartea de poezii
pe care n-o vei citi vreodată, fiule.
Iată o lumină rănită care ar putea să înțeleagă ce vrei
Iată ochii mei prietenoși ca o pâine caldă
Iată mâinile mele umflate, de amantă a cuvântului
Cândva te-au apărat
Te-au învățat culorile
și te-au ridicat în tavane largi.
Fiule, îți dăruiesc toate clapele de pian din lume și-o furgonetă cu fluturi
De ce vrei să fugi într-un arhanghel cu obrazul tăiat?
Șaisprezece îngeri înalți îmi scutură în cap
un sac plin cu durere
Și poate că într-o zi mă voi întoarce la tine mai vie decât am plecat.
Am pieptul plin de stele și de steaguri albe care fâlfâie funest
Poate că într-o zi o să-mi ascut bine aripile de carne crudă
Aripi puternice ca o elice de vapor
Aripi de tunet
Sol, Do, Mi, Sol, Do, Mi, Sol, Do, Mi…
Începi în Re Major și adagio sostenuto
zi-mi ce piesă e și-ți spun cine vei fi în final!
Fiule,
Mi-a rămas prea multă iubire de ars
Pe unde zici să-mi risipesc cenușa?
DFM, 6 noiembrie 2023
Leave a Reply