Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

poezii

Mi-e atât de frig de dorul tău!

ai început

să miroși a toamnă

doamnă

a mere coapte și a flori de fân

privirea însă

ți-a rămas primăvară

ochii tăi sunt încă cireși înfloriți

surâzi mai rar enigmatic

ai învățat să împletești

fulare din amintiri

buzele-ți ard încă de dor

de sete de spaimă

dar taci

îți păstrezi toate tainele

într-o lacrimă

chiar dacă tot nu știi

pentru cine

ai început

să miroși a toamnă

doamnă

a gutui și a regrete

dar nu te grăbi

să îți schimbi parfumul

în viscol

eu sunt acolo deja

și mi-e atât de frig

de dorul tău…

Autor Adrian Păpăruz

Leave a Reply