Violeta violata…

„Iunie 2005. Violeta Pantazescu, 18 ani și-un pic, din Lehliu Gară, intră în binemeritata vacanță după un lung an școlar. Elevă la un liceu bun din Călărași, a trecut în clasa a XII-a.

Fata se gândeÈ™te cu oareÈ™ce temeri pe ce drum s-o apuce – facultate? Dacă da, care? Un an sabatic în care totuÈ™i să lucreze È™i apoi să-È™i continue studiile? Să plece în străinătate? Uite, colega ei, Roxana, aÈ™a a făcut. Lucrează pe un vas de croazieră în Grecia. Bine, se aud zvonuri urâte despre ea, cum că ar dansa despuiată prin baruri. AlÈ›ii spun că s-ar fi măritat cu un moÈ™ bogat care-o întreÈ›ine. Ce vorbeÈ™ti, bă, se prostituează, de ce ne mai ascundem atâta după deget? Lasă, că È™i-n liceu era văzută drept curva regimentului, azi cu unu’, mâine cu altu’… dar fetei nu-i păsa, nu băga în seamă ce se bârfea pe la spatele ei. Gura lumii doar pământul o astupă. Dacă n-ai niciun duÈ™man, nu exiÈ™ti, obiÈ™nuia să spună.

ÃŽn fine. Violeta pleacă la bunici, în Răzvani, uitând complet de povestea colegei ghinioniste. E ultima vară de libertate, după aia va trebui să ia viaÈ›a-n piept. „TrăieÈ™te clipa!”, asta e deviza ei acum.

ÃŽntr-o seară, cunoaÈ™te la discoteca din sat un băiat care îi place mult. Narcis, în vârstă de 17 ani. Brunet, înalt, atletic, cu muÈ™chii proeminenÈ›i È™i-un zâmbet misterios. ÃŽn doi timpi È™i trei miÈ™cări o cucereÈ™te pe Violeta, care crede statornic în dragostea la prima vedere, suflete pereche È™i altele de felul acesta. Trece imediat peste faptul că el fumează ca un È™arpe, are doar 8 clase, poate nici alea terminate È™i nicio perspectivă de viitor. ÃŽn plus, toată lumea È™tie că e încă îndrăgostit de Mihaela, veriÈ™oara de 15 ani a Violetei, care îi dăduse cu flit din capul locului. Dar ei nici că-i pasă. Crede că-l va schimba cu dragostea ei, că-l va face s-o uite. Și să se lase de È›igări. Și să-È™i continue studiile. Știe ea, Narcis e brânză bună în burduf de câine. Are creier bun, dar nu-l foloseÈ™te, că e genul „fuck the system”. Barem de s-ar duce la muncă, meditează ea, mângâindu-i tricoul care miroase a pelin È™i a noi începuturi.

15 iulie. După vreo săptămână de fluturi în stomac și amor ghebos (dar platonic, pentru că în secret Violeta vrea ca și Narcis s-o iubească înainte de a și-o trage cu el), cei doi își dau întâlnire la discoteca din sat. Fata se spală, se aranjează, îmbracă o cămașă albă cu mâneci 3 sferturi la care asortează o cravată vișinie și o fustă neagră, mini. Abia îi acoperă fundul, dar ea se mândrește cu picioarele sexy, proaspăt epilate. Sigur o să-i placă gagiului, meditează ea în timp ce se fâțâie prin casă și se privește admirativ în oglinda cea mare din odaia bunicilor.

– Uite, vreau să-È›i prezint pe cineva, spune Narcis, grăbit ca niciodată. El e vărul meu, Gelu. Dar lumea îi spune Pikachu.

– Aha, mă bucur, zice ea, absentă.

Mai dansează ei ce mai dansează, apoi Narcis iar vine cu ideile:

– Violeta, eu am cam obosit. Hai să mergem la văru-meu, bem o cafea, un suc, mai ne odihnim. Dup-aia ne întoarcem înapoi, dacă mai ai chef.

Fata îl privește suspicios.

– Uite, mai vine È™i Marcela cu frac-su’, Cornel. BaÈ™ca Gigi È™i Pamfil, îi cunoÈ™ti, e de încredere.

(Marcela este o fată desfigurată, probabil în vreun incendiu. Sau i-o fi aruncat cineva o sticlă de acid sulfuric în ochi? Biata de ea. Fratele ei mai mic are un ușor retard. Pronunță cuvintele aiurea, nu știe să scrie și nici să citească la 17 ani. Ce-o fi asta în termeni științifici? Dislexie? Whatever. În rest e ok, dacă perseverezi un pic, te înțelegi cu el.)

– E departe unde tre’ să mergem noi?

– Nu, acolea, în Valea Seacă.

– Mbine, acceptă ea, cam cu juma’ de gură, dar fără să bănuiască nimic rău.

Cei 7 negri mititei pleacă spre casa lu’ Pikachu. Da’ lung drum, frățioare. Noroc că mi-am luat teneÈ™i, nu pantofi cu toc, că până acum eram moartă, se gândeÈ™te ea, ofticată. Mai bine mă duceam acasă. Ce-o zice mamaia? Că bănănăi până noaptea târziu. Dacă mă spune lu’ tata, am pus-o. Iar îmi face morală 1 h pe ceas È™i nu ma mai lasă nicăieri.

Greierii se aud țârâind în iarbă. Ici, colo, câte o broască rătăcită. E și-un iaz prin împrejurimi, dar pe bezna asta îți bagi degetele-n ochi și nu vezi nimic.

Narcis sporovăiește vesel cu Pikachu. Fata n-aude ce spun, dar nici nu prea e atentă. Se tot gândește la ce-o zice mă-sa marea când o vedea că întârzie atât de mult.

Călătorului îi șade bine cu drumul, dar iată că în final cei 7 drumeți osteniți ajung la destinație. Ce casă dărăpănată, Dumnezeule mare, gândi Violeta. Cum or sta oamenii ăștia aici? Un bec chior luminează cât de cât, măcar să nu-ți frângi gâtul pe scări.

– PoftiÈ›’, poftiÈ›’, îi imbie Pikachu, foarte volubil.

Intră toți în odaie. Un bec nițel mai răsărit decât cel de la intrare luminează trist încăperea și acareturile: un pat cu salteaua murdară, un televizor pe o masă paradită și un cuier cu niscaiva boarfe verde-neon.

Violeta È™i Narcis sunt frânÈ›i de oboseală. Rezistă eroic vreo juma’ de oră pe marginea patului, apoi se tolănesc ca la ei acasă. CeilalÈ›i stau turceÈ™te pe preÈ™ul multicolor.

– Ai ochi frumoÈ™i, zâmbeÈ™te Pikachu, deosebit de curtenitor.

– MulÈ›umesc, răspunde ea cam peste umăr.

– Auzi, da’ tu tot timpu’ eÈ™ti aÈ™a fiÈ›oasă? face el, vag enervat.

– Poftim? Nu, de ce? ÃŽmi pare rău, dar nu cred că te-am jignit cu nimic.

– Da, da, aÈ™a s’teÈ›i toate, vă È™tiu io. Ia zi, vrei să fii cu mine? o coti el brusc.

– Eu sunt prietena lui Narcis, îl iubesc. Și el mă iubeÈ™te pe mine, zise fata, uitându-se plină de speranță spre băiatul ei.

– Lasă, lasă. Ia zi, Narcise, mi-o laÈ™i o tură pe gagică-ta? Cinci minute, nu mai mult. Uite, îți dau ochelarii ăștia dă soare la schimb. Ce zici? rânji Pikachu.

– Sunt miÈ™to, aprobă Narcis, cântărind ochelarii exact ca un client în magazinul negustorului.

– Ce glumă e asta? face fata, simÈ›ind fiori reci pe È™ira spinării.

– Da’ ce-are? Nu e È™i el om? continuă Narcis, la fel de impasibil.

– Eh, vezi? Gata, batem palma, rânji vărul, triumfător. Treci, fă, să te fut.

Violeta își dă seama că nimeni nu mai glumește. Disperată, izbucnește în hohote de plâns și se aruncă în genunchi la picioarele lui Gelu.

– Te rog, te rog, lasă-mă în pace, bolboroseÈ™te ea printre sughiÈ›uri.

Pikachu sare în picioare și face un gest ca și cum ar vrea să-și deschidă șlițul.

– Stai aÈ™a, eÈ™ti în poziÈ›ia perfectă. Na, fă, ia d-aicea, se hăhăieÈ™te el arătând spre prohab, în timp ce toÈ›i ceilalÈ›i tac. Hai, nu mai plânge ca proasta. Știu că nu mai eÈ™ti fată mare, nu-È›’ fac două găuri, ce tot piÈ™i atâta ochii?

Fata hohotește și mai tare. Enervat, Gelu îi trage o palmă. Nu prea tare încât s-o dărâme, doar s-o amuțească. Deși înconjurată de atâția oameni, deși e cu prietenul ei, fata se simte dintr-odată singură. Mai singură decât dacă ar fi singură cuc în creierii munților sau pe o insulă pustie.

– Voi, restu’, ia ieÈ™iÈ›’ afară dân casa mea.

– Da’ să n-o baÈ›i, mai negocie Narcis termenii È™i condiÈ›iile.

– Ba mai bine m-ar omorî, È™opti iar Violeta, pierdută.

– Iar ai prins glas, fă? Curva dreacu’! Toate s’teÈ›’ curve, zise el cu năduf. Vezi că dacă vreau, pot să devin cel mai mare coÈ™mar al tău, aÈ™a să È™tii.

Fata amuÈ›eÈ™te din nou. ToÈ›i tovarășii de drum părăsesc camera, inclusiv Narcis, liniÈ™tit ca un sfinx. Gelu stinge lumina È™i se prăvăleÈ™te greu peste ea, care e un cadavru viu. Paralizată de groază, nu poate să se apere, să strige după ajutor. Și dacă ar striga, la ce bun? Cine s-o ajute? Narcis era atât de calm, ca niciodată. „Da’ să n-o baÈ›i”, auzi vorbă. Parcă de bătaie mi-era mie teamă acuma, gândi ea. Gelu se tot opinteÈ™te, îi dă chiloÈ›ii într-o parte, pân’ la urmă îi smulge cu totul. O să se termine, o să se termine odată È™i odată, își repetă ea obsesiv, ca o mantră. ÃŽncearcă să se detaÈ™eze de propriul corp, să se uite la ea însăși ca la un personaj dintr-un film. Dacă relativizezi, dacă nu e chiar despre tine, pare mai uÈ™or de îndurat.

– Ia, fă, bag-o tu, gâfâie Gelu, asudat È™i înfuriat.

Violata ia mecanic penisul transpiratului, dar se face că nu nimerește unde trebuie să-l bage.

– Mai eÈ™ti È™i proastă, curva dracu’, mormăi el, apoi continuă să dea din buci până izbuteÈ™te.

(Doamne, dacă rămân însărcinată sau iau vreo boală de la ăsta? Ce mă fac? Viața mea s-a terminat, n-o să mai pot absolvi liceul, nu facultate sau serviciu, nimic.)

– Măcar ai prezervativ? întreabă ea, c-o urmă de speranță-n glas.

Niciun răspuns. Ori n-aude, ori o ignoră în mod deliberat, ori habar n-are ce e ăla prezervativ. Nu îndrăzneÈ™te să repete, că cine È™tie cum mai reacÈ›ionează nebunu’.

Se termină și gluma asta sinistră. Gelu aprinde lumina și se îmbracă la loc. Îi aruncă și ei chiloții-n nas, batjocoritor.

– E, ai murit? Nimic nu È™tii. Nu te-a învățat ăia dânaintea mea? Vezi să nu te puie dracu’ să spui cevaÈ™ilea, că-È›’ iau gâtu’. Știu unde stă mă-ta marea, poate are f-un accident, că e babă bătrână. Ar fi păcat, doar fin’că a vorbit gura fără tine, ce părere ai? Știu È™i că stai în Lehliu, te găsesc numaidecât, e oraÈ™ mic. Hâț!

Silenzio stampa. Ceasul arată deja 00:45. E deja 16 iulie, fugit irreparabile tempus.

– Ce, e, fă, È›-a mâncat È™obolanii limba? Ereai tare-n gură, acuma nu mai zâci nimic? ÃŽmi place. Femeili care tace ie mai bune dăcât alea care vorbeÈ™te vrute È™i nevrute. Lasă, că mai ne vedem noi. Știu că È™i È›ie È›-a plăcut, curvă mică, da’ acuma faci pă mironosiÈ›a cu mine. Știi câte am văzut ca tine? Zeci. AÈ™a că mai du-te-n pula mea de figurantă cu fiÈ›ele astea dă fată cuminte, crescută la pension. Vă È™tiu io, curve. Toate s’teÈ›i curve.

Violata, înfrântă, persistă în muțenie. Vine iar Narcis și pe față nu i se clintește niciun mușchi când își ia în primire ochelarii promiși.

Gloata face cale întoarsă la Răzvani. Toți ceilalți sporovăiesc de zor, deși veselia pare un pic forțată, ce-i drept. Fata merge cu capul în pământ, târându-și cu greu picioarele. Bascheții verzi par de plumb. Ce-o face Bacovia? Zace în locuințele lacustre, probabil.

– Da’ tu dă ce nu zâci nimic? o interpelează Narcis.

– Am fost violată, ce vrei să mai spun? deschide ea o gură cleioasă È™i amară ca fierea.

– Cum adică, violată? pufneÈ™te el într-un râs lugubru care nu pare totuÈ™i al lui.

(Ori se face că plouă, ori e prost pe bune, ori e-n faza de negare. Din Violeta am devenit Violata, ironia sorÈ›ii. Tot mă dau eu în vânt după jocurile de cuvinte, doar că asta e realitatea, nu un joc, nu un vis din care să mă trezesc. „Curve, toate s’teÈ›i curve!”)

Până la urmă, exasperată de indiferența lui, fata își verbalizează frustrarea:

– De ce nu m-ai apărat? Credeam că dacă sunt cu tine, nimic rău nu mi se poate întâmpla. Mai bine nu mă îmbrăcam în fusta asta mini, fir-ar să fie! Arăt ca o paraÈ™ută. Vorba lui, curve, toate s’tem curve… Cine m-a pus să vin aici cu voi, în loc să mă fi dus acasă, la mamaia? PuteaÈ›i să mă ajutaÈ›i, dacă aÈ›i fi vrut. EraÈ›i 5 oameni, la dracu’! Sau măcar chemaÈ›i poliÈ›ia, zise ea, frângându-È™i mâinile de furie neputincioasă.

– Chemam pe pizda mă-tii. Pikachu a fost È™i la pârnaie, dacă vrei să È™tii. Bine că nu te-ai zbătut, n-ai urlat. Țâne È™i cuțâte ascunse pă su’ pat. Cine face tărăboi, hâț!

– Ce, mă?! Păi È™i atunci… zise ea, dar glasul i se frânse.

(Atunci ți-a fost frică și ție, d-aia ai stat ca momâia în loc să fii bărbat? Sau ați avut o înțelegere prealabilă, a se vedea târgul cu ochelarii și calmul tău dubios de suspect?)

Desigur, Violata nu formulează niciodată întrebarea asta cu voce tare. Dar îi revin obsesiv în minte detalii, fraze nefireÈ™ti, cuvinte… Cafea. Ai ochi frumoÈ™i. Ochelari de soare. Treci, fă, să te fut. Curve, toate s’teÈ›i curve. Hâț! Și peste toate, o scârbă infinită, ca o peltea. De Narcis, posibilul autor moral, de Gelu, executantul mârșăviei, de toÈ›i bărbaÈ›ii din lume È™i mai cu seamă de ea însăși, pentru că n-a avut curaj să riposteze. Poate reuÈ™ea să-i dea cu ceva în cap. Era legitimă apărare, poliÈ›ia ar fi înÈ›eles. Sau i se făcea cuiva milă È™i venea s-o scape. Sau asta e, o omora nenorocitul È™i macar nu mai trebuia să treacă prin ruÈ™inea È™i umilinÈ›a asta.

Fata ajunge acasă, intră în curte È™i se întinde direct pe pământul reavăn. Dacă s-ar face o gaură-n el, ar intra de bunăvoie acolo È™i s-ar acoperi singură cu țărână, aÈ™a sigur ar reuÈ™i să uite tot. Dacă închid ochii, poate îngheÈ› È™i mor aici până mâine dimineață. M-ar plânge niÈ›el ai mei, dar treptat s-ar obiÈ™nui cu ideea. Asta e, mai decedează omul. Vezi un È™arpe, faci infarct È™i hâț! o mierleÈ™ti. MorÈ›ii cu morÈ›ii, viii cu viile. AlÈ›ii ar zice: a murit o curvă. Dă-o dracu’. Frate, dar mult mai durează. De când zac aici? O fi o oră, o fi mai mult? Greu È™i cu muritul ăsta. Oare aÈ™ arăta bine în coÈ™ciug? Ce murdară sunt, sfinte Sisoe! Păi cum să mor aÈ™a împuÈ›ită? Nepieptănată, nemachiată? Se sperie populaÈ›ia la priveghi, pleacă babele care mă jelesc, le È™ade coliva-n gât. Hai să mă ridic, totuÈ™i.

Violata se scoală în picioare, se scutură de colb și deschide ușa. Un câine din vecini latră amărât. Mai mult schelălăie, de fapt. Săracul. Doar el mă înțelege. Dacă aș spune cuiva, ar zice ca e vina mea. Și chiar e.

Se uită-n oglindă, pare brusc îmbătrânită cu 10 – 20 de ani. FaÈ›a umflată, cearcăne adânci, riduri proeminente. Măcar să mă spăl, să scap de mizeria asta. Da’ de unde apă? ÃŽÈ™i aminteÈ™te că tac-su’ mare È›ine o sticlă de È›uică în odaie. Aia măcar dezinfectează. Nu ca spirtul, dar oriÈ™icâtuÈ™i. ÃŽn viață tre’ să faci din rahat bici să mai È™i trosnească. Ia uite, niÈ™te dischete demachiante. Le coase frumos cu o ață mai lungă, ca să aibă de ce apuca, le scufundă în È›uică È™i se freacă zdravăn cu ele-n vagin. Pfui, ce ustură! Dar tot nu se duce. Poate să frece È™i cu sodă caustică, Triumf sau peria de sârmă. Ștampila rămâne: CURVÄ‚.”

Violeta