Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

poezii

Edmundo

Autor Adrian Păpăruz

Edmundo avea două inimi
una mare ÅŸi alta mai mare
aşa îl făcuse Speranza, florăreasa latino
din două flori nevândute floarea-soarelui şi ochiul-boului…
Edmundo nu obosea niciodată
iar în inimile lui încăpeau o mulţime de oameni
chiar ÅŸi un elefant trist
pe care îl găsise eunuc într-un bordel  părăsit
Edmundo s-a îndrăgostit precoce
de două gemene mexicane
aduse în cortul lui de un tsunami fără cutremur
și fericiseră ménage à trois câteva veșnicii ilicite
dar acum când iubirile lui gonflabile se dezumflaseră total şi irevocabil
fără preaviz de adio Edmundo romanticul
cu două inimi a decis să moară pe plajă de dublu infarct…

A.P.

Leave a Reply