Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

poezii

Erai frumoasă ca o duminică de Paşte

Autor Adrian Păpăruz

erai frumoasă
ca o Duminică de Paşte
cu miros de cozonaci
în priviri
şi sânii plini
de vinul împărtăşaniei
surâsul ţi-era încondeiat

– ou de pus în vitrină
iar tălpile păreau să te poarte
deasupra nimicniciei din jur
nimeni nu ÅŸtie nici acum
la aniversarea de veac
de ce sau de unde-ai venit
dar când ai intrat în biserică
goală de orice prejudecată
timpul s-a oprit câteva eternităţi
să numere trecuturile
pe care le-ai atârnat senină
de urechea preotului
topit și el lumânare
nimeni nu a mai auzit evanghelia
dar când ai ieşit cu ochii tuturor
lipiți de nurii tocmai sfințiti
umbra ta s-a amestecat
cu întunericul fiecărui
suflet spovedit
e mult de atunci
dar mirosul ereziei tale
bântuie și acum liber
pe ulițele satului
de fiecare înviere
ca un blestem fericit.

A.P.

Leave a Reply