Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Oamenii si faptele lor

Berbecul cu pantofii roșii

Autor Alexandra Amariei

ÃŽn 335, acum câteva zile. Mă aÈ™ez lângă o tanti cu năframa-n cap È™i un aer pios…

– Duduie, È™tii cum va fi vremea azi?

Caut pe Goagle, îi zic ce scrie la prognoza meteo.

– Da’ nu aici, în BucureÈ™ti. La Giurgiu!

Caut din nou, îi citesc cu voce tare, sper să mă lase în pace. De unde, femeia are logoree.

– Matale stai numai cu ochii-n telefon? Nu e bine, afectează luteina. Era bun un ecran portocaliu.

– Doamnă, am rău de miÈ™care È™i dacă nu fac ceva care să-mi distragă atenÈ›ia, mă doare la mansardă.

– Berbec?

– Poftim?

– Zodia.

– Ăăă, da, dar ce relevanță are? Și de unde È™tiÈ›i?

– Păi după culoarea pantofilor, zice, fixându-mi picioarele. RoÈ™u e predilect la noi, ăștia de foc. Și după vibraÈ›ie. Ai aceeaÈ™i aură ca mine.

ÃŽncearcă să-mi spună cum să scap de răul de miÈ™care cu ajutorul unei combinaÈ›ii savante de ruccola (câh! I won’t be caught dead eating this shit) È™i păpădie.

Da’ cobor la prima È™i nu mai apuc să aflu toată reÈ›eta magică…

A. A.

Leave a Reply