Cora

Cora Laura Coruț. Da, fiica lui Coruț. Acel Coruț. Scriitorul (și nu numai!).

O strigam CoruÈ›a. Am cunoscut-o în 1993. Era frumoasă ca o zână, înaltă, suplă, delicată, inteligentă, educată, purtând pe chip o indiferență delicioasă…

Drumurile noastre s-au lipit o vreme, ne vedeam zilnic, învățam în același aer straniu și cam nesigur al anilor de după Revoluție. Am plăcut-o mult, pentru veselia ei sinceră, curată, transparentă, spontană.

Aaa, dar voi nu știți cum râdea Cora! Era o explozie! O cascadă. Ea nu se putea controla (pe vremea aia!). Îmi amintesc că o făceam să râdă la cursuri, nu mai știu ce prostii debitam, (că eram prima la astea), mă strâmbam la ea, și izbucnea ca o nebună, până ne dădeau profii afară din clasă.

Fumam Kent lung și ne șlepăiam prin Romană, vesele sau triste-cavou, în funcție de stările pe care le trăiam.

Ne întâlneam cu rockerii, visam albastru și ne povesteam viețile noastre de fetițe ajunse la 20 și ceva de ani (e mai mică decât mine!).

Ea m-a învățat să-mi fardez ochii și sprâncenele, (Dano, dă-te cu periuța de la mascara și nu uita să NU te atingi după!)

FireÈ™te că uitam, că doar nu eram fraieră să stau cuminte! Mă atingeam È™i mă umpleam de rimel pe frunte, iar ea râde, È™i râdea! „EÈ™ti imposibilăăă! Te-ai mânjit ca un copil!” È™i mă privea, aÈ™a, straniu…

Doamne, avea fata asta niște ochi splendizi, căprui spre negri, adânci, migdalați, înconjurați de gene lungi, dese și evident, închise la culoare. De sprâncene nici nu mai zic, erau alungite spre tâmple, dese, și nebune-nebune.

După facultate, a dispărut. N-am mai dat de ea. Am pierdut orice contact.

Apoi, am reîntâlnit-o, din întâmplare, prin 2000, vizavi de Colțea. Era cu fetița ei, să fi avut vreo cinci ani. Ne-am bucurat amândouă de revedere. Dar n-am putut sta, pentru că mă grăbeam la nu știu ce conferință de presă. Așa că am fugit. Și din nou, am pierdut legătura.

Azi-noapte, însă am visat-o, nu știu cum, din ce colț al universului creierului meu s-a întrupat imaginea ei. Cora. Coruța mea!

Era atât de reală, parfumată, luminoasă! Și slabă, foarte slabă. Îi vedeam oasele pieptului.

„Dă-mi numărul tău de telefon!”, i-am zis!

Iar ea, zâmbind:

„Fodorina, uite un dispozitiv de memorie! Ți-l lipesc de telefon și ai aici toate datele despre mine. Să nu-l pierzi, că te cunosc cum ești!”

Mi-a ataÈ™at o chestie ciudată de Samsung, apoi a dispărut…

Mi-e tare dor de fata asta! Sper să fie bine.

DFM, 17 unie 2024

Un bun prieten mi-a trimis un filmuleț de la o petrecere din anul 1993, (ziua Chinezului, Dumnezeu să-l odihnească!) la care am fost și eu (bluza albă), împreună cu ea. Cora, îmbăcată cu geaca mea de motor. Aveam 23 de ani.

Mi s-a făcut frig. 🙂

Dacă È›i-a plăcut ce ai citit pe blog, susÈ›ine-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!