Lăsați femeile să fie femei!

Lăsați femeile să fie femei! În urmă cu vreo 20 de ani, am realizat un interviu cu un preot, trimisă de șefii revistei la care lucram. Omul a și murit între timp, să-i fie țărâna ușoară!

Toate bune È™i frumoase, până când a început să delireze că femeia e o păcătoasă (evident că m-am simÈ›it oribil în clipa aceea!), că ea duce în ispită bărbatul (care e curat ca o lacrimă de înger!) că o nevastă trebuie să fie supusă È™i ascultătoare, să nu-È™i contrazică bărbatul, să nu provoace prin vestimentaÈ›ie, atitudine, să NU SE FARDEZE, să nu poarte pantaloni, să tacă È™i să înghită eventualele violenÈ›e ale masculului feroce al casei, să se teamă de bărbat, să nu intre în sfânta biserică dacă e „murdară” (traducere: la menstră!), să muncească, să aibă grijă de copii, de animale, de casă, de natură, de stelele din cer È™i… de ea, dacă mai e timp!

Dar, în genere, nu mai e!

M-am revoltat, cum era și normal. „Unde e iubire, nu e frică! Femeia e partenera bărbatului, nu sluga lui!”, i-am spus, dar a privit prin mine. Nici nu m-a auzit. Și mai eram și îmbrăcată-n pantaloni!

M-am ridicat È™i am plecat. M-am abÈ›inut cât am putut să nu-i arăt deÈ™tul mijlociu! Jur! Mi-a fost foarte greu, dar am reuÈ™it, semn că uneori pot fi È™i matură. 🙂

Interviul nu a apărut niciodată. Am refuzat să-l scriu. Apoi am demisionat de la publicația respectivă (haidipa!). Oricum scriam la negru, așa cum se obișnuia în anii 90. (ca și azi, firește!)

Măi, copii! Eu nu zic să umblăm semidespuiate pe stradă sau să intrăm într-un lăcaș de cult în pantaloni scurți (am văzut cu ochii mei asta, la Cașin) și să pupăm icoanele, dar nici să ne punem basmale peste ochi, să nu ne îngrijim și să ne lăsam călcate în picioare de un bețiv dement, pentru că așa zice un popă medieval!

Am dreptate? Trebuie un echilibru pe undeva. Și bun-simț.

DFM… într-o zi oarecare, nu mai contează!