Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Am patit-o si eu!

De ce eu aÈ™ fi altfel?

De ce? Mă întreba o prietenă cum scriu eu când scriu. Cum fac? De unde-mi vin ideile? Cum le aranjez? Am vreun plan? Un carnețel cu notițe? Le pun pe puncte? Mint? Nu se poate să nu mint!!

Am stat mult pe gânduri înainte să scot o vorbă. Pentru că mi-e foarte greu să explic. (M-a mai întrebat un domn, la o emisiune TV, și m-am blocat complet. Am făcut ca Beavis când era emoționat. Behehe-hăăă-hehehe-bheooo-hăăă! Și, firește, m-am făcut de căcat!)

Când îmi vine vreo idee faină sau îmi aduc aminte de vreo trăsnaie din copilărie, notez câteva vorbe pe hârtiuțele de la Mihaela mea (știe ea care!) ;-).

Evident că le pierd. Ce rost ar mai avea notițele, dacă nu le-am pierde?!

Când scriu plâng și râd. Mă mișc. Dau capul pe spate. Tac. Ridic mâinile. (Depinde de subiect!)

Sunt ruptă de real, chiar dacă, din când în când, mă mai uit pe whatsapp, (pe unde-o fi Andrei?) chiar dacă mă duc să întorc vinetele (iar le-am ars!), chiar dacă pun rufele la uscat, scriu știri la ziarul Semnal sau împachetez un colet cu farfurii.

ÃŽntre toate activitățile astea, tastez, È™terg, corectez È™i greÈ™esc din nou. Dacă nu greÈ™esc, nu sunt eu! 😉

Uneori, îmi țin respirația. Așa cum o fac, atunci când pictez o icoană ortodoxă.

Sunt una cu povestea, mă joc cu vorbele, cu pauzele și cu bestia aia de virgulă dintre subiect și predicat. Nu că aș fi chiar atât de tembelă, să nu știu că NU se pune, dar mi se întâmplă, (după ce șterg niște cuvinte din frază), să UIT de blestemata aia de virgulă. Neatenția! Graba! Implicarea prea adâncă și prea emoțională în text.

Alteori, cânt sau bâțâi din picioare. Ascult Floyd, Vangelis, Jeff Wayne, Șuteu, Adrian Enescu sau Badalamenti. Îmi mușc buzele până la sânge și mi-e frică de fiecare literă pe care o pun pe laptop. Sunt îngrozită de mimetism.

Nu vreau să fiu ca nimeni!

Mi-e teamă când scriu și, vă jur! Nici eu nu știu ce iese! N-am niciodată un plan. Nu! Never!

Așa sunt eu. N-am reguli. N-am trasee. N-am planuri. Pentru că viața nu e așa. Ea face ce vrea. Și cum vrea.

Și de ce eu aș fi altfel?

Haidipa! 😉

DFM, 19 octombrie 2024

Dacă È›i-a plăcut ce ai citit, susÈ›ine-mă aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Nu e obligatoriu. Doar dacă vreÈ›i. 😉

1 Comment

  1. danmatei1206

    💓💓💓

Leave a Reply