Când te vei căuta, mă vei găsi

Când simți că nu mai ai timp deloc pentru tine, că te-ai rătăcit undeva și nu te mai găsești, fugi! Lasă totul și ieși afară, la aer, pe străzi, printre oameni.

Caută-te! Strigă-te! GăseÈ™te-te! Sapă după tine în apele cerului, trânteÈ™te-te pe frunze È™i respiră adânc. Te doare cuÈ›itul din suflet? Scoate-l! Trage tare de mâner! Rabdă! O să treacă! Greu, dar o să treacă…

Știi? Lumea morților e calmă și grea. Ei trec pe sub tălpile tale. Și când te temi mai tare, știi că ești vie.

Du-te în pădure! Culcă-te pe spate și taci frumos. Ascultă cum tremură seara, ca o adolescentă plecată de acasă fără ștrampi. Lasă copacii să plângă peste tine, le-o fi și lor dor de trecut.

Apusul roșu, ca un anevrism, se întinde deasupra ta. Singurătatea are acum gust de roșcovă coaptă.

Și, când zbuciumul tău se va odihni puțin, te vei regăsi. Atunci, apucă întunericul de gât și sărută-l strașnic, să te țină minte!

Când te vei căuta, mă vei găsi.

DFM 7 noiembrie 2024