Nu dezgheța prostul, că te inundă!

Nu dezgheța prostul, că te inundă!

De câte ori nu v-ați lovit de proști pe parcursul vieții? Fiți sinceri! În școala primară, în liceu, facultate sau la serviciu? De câte ori nu erau pe cale să vă distrugă viața, cariera? Proștii sunt uniți, fanatici și incompetenți. Te pun la punct, în cel mai fericit caz.

Prostul îți hotărăște soarta, te conduce și uneori te poate ucide. Prostul are putere, nu te uita la el că n-are minte! Compensează prin forță. Prostul e viclean. E rău și răzbunător.

Și, nu uita, că „un prost găsește totdeauna unul mai prost, care să-l admire”, a zis Nicolas Boileau (Nicolas Boileau sau Despréaux a fost un scriitor francez. Este considerat cel mai mare teoretician al literaturii franceze, născut la 1 noiembrie 1636 , Paris) și chiar nu l-aș contrazice, pentru că are perfectă dreptate! Uitați-vă ce e în țară la ora asta!

Efectul Dunning-Kruger este o eroare cognitivă evidențiată pentru prima dată în 1999 de David Dunning și Justin Kruger, psihologi de la Universitatea Cornell. Acest fenomen se referă la tendința persoanelor cu un nivel scăzut de competență să-și supraestimeze abilitățile, să nu recunoască superioritatea competențelor altora și să nu-și conștientizeze propria incompetență. Paradoxal, cei cu un nivel înalt de cunoștințe tind să-și subestimeze propriile competențe, presupunând greșit că și ceilalți au același nivel de înțelegere.

Dunning și Kruger au testat această ipoteză printr-o serie de experimente în care subiecții au fost evaluați pe teme precum logică, gramatică și umor. Rezultatele au arătat că persoanele din ultimul sfert al clasamentului aveau o percepție extrem de deformată, situându-se pe locuri superioare în autoevaluările lor. Cei care obțineau scoruri ridicate își subestimau adesea performanța, considerând că și ceilalți găsiseră sarcinile la fel de ușoare.

Fenomenul a fost sintetizat prin observațiile unor mari gânditori. Charles Darwin spunea: „Ignoranța generează mai des încredere decât cunoașterea”, iar Bertrand Russell remarca: „Problema vremurilor noastre este că cei siguri pe ei sunt proști, iar cei inteligenți sunt plini de îndoieli”.

Dunning-Kruger nu este doar o simplă constatare psihologică, ci are implicații vaste în viața cotidiană, educație, locul de muncă și societate. Persoanele cu un nivel scăzut de cunoștințe ajung să aibă o încredere excesivă în sine, fiind adesea surse de decizii greșite. Cei competenți pot, paradoxal, să evite să se afirme din cauza îndoielilor legate de propria valoare.

O descoperire interesantă este că, prin instruire și dobândirea de cunoștințe, efectul poate fi atenuat. În studiile lui Dunning și Kruger, subiecții care au primit instrucțiuni într-un anumit domeniu au reușit ulterior să își estimeze mai bine propriile competențe în acel domeniu.

Cercetări ulterioare au extins acest efect la alte contexte. De exemplu, în Asia de Est, indivizii tind să subestimeze propriile abilități pentru a-și menține motivația de a progresa. Totuși, studiile au confirmat că efectul Dunning-Kruger este universal, manifestându-se în diverse domenii, de la competențe academice și șofat, până la sporturi precum șahul sau tenisul.

Efectul a fost comparat cu „anozognozia zilnică”, în care o persoană cu o dizabilitate gravă, cum ar fi orbirea sau paralizia, nu este conștientă de aceasta. În mod similar, persoanele incompetente nu sunt capabile să recunoască limitele lor. În schimb, cei competenți presupun eronat că standardele lor sunt universale.

Efectul a fost subliniat prin recunoașterea satirică a cercetătorilor cu Premiul Ig Nobel în 2000. Însă observații similare despre legătura dintre ignoranță și încrederea excesivă datează încă din Antichitate, fiind menționate de Confucius, Shakespeare și alți filozofi. Dunning-Kruger nu este doar o teorie psihologică, ci un fenomen care modelează interacțiunile sociale și percepția de sine în moduri fundamentale.

DFM 6 ianuarie 2025.

Foto preluare net

„Prostia se maschează în spirit justiÈ›iar, se automotiveaza ventriloc în torente de vorbe fără noimă, dar menite să-l facă pe autor/autoare să se simtă pe o înaltă platformă morală. Prostia este piramidală, galactică, impenetrabilă, inexorabilă, fulminantă, vituperanta, logoreica, sigură de ea, convinsă că stă de vorbă cu adevărul absolut. Prostia este oraculară. Prostia aÈ™teaptă aprobări în serie de genul: “Chapeau!” È™i “Mă închin, maestre!” Adversarii prostiei sunt automat catalogati drept “mojici” È™i “narcisiÈ™ti”. Prostia e monomană, ipocrită È™i bigotă, plină de complexe, înfundată unor prejudecăți inavuabile È™i unor amintiri de care îi este chiar ei ruÈ™ine. De fapt, greÈ™esc, prostia nu cunoaÈ™te sentimentul jenei, e mereu sigură de ea, se proțăpeÈ™te în piaÈ›a publică pentru a observa, adică a admonesta, “cultural”. Prostia se autovictimizeaza.” – Vladimir Tismăneanu

Nicolas Boileau sau Despréaux a fost un scriitor francez. Este considerat cel mai mare teoretician al literaturii franceze.