Dragobetele – Sărbătoarea iubirii adevărate?

Dragobetele…

Dragostea adevărată e rară. Cu toții știm asta. Astăzi, ca și acum 35, 100 sau 2000 de ani, mulți își joacă rolurile. Bărbați care își sărută nevestele dimineața și le spun „te iubesc”, doar ca să le adoarmă suspiciunile, iar noaptea își dau jos verigheta și își pocesc sufletul într-un pat străin (sanchi, sunt plecați în delegație!). Bărbați care dorm cu nevestele în brațe, apoi dau fuga la „iubite”. Cu brațele cu care își pipăie soțiile, își mângăie și amantele. Cu aceiași ochi le privesc și pe ele. Cu aceleași buze le sărută.

Sunt și soții care își pupă bărbații, apoi, țuști, la „iubi”. „Iubi” le iubește bine-bine, apoi pa!. Ne mai vedem și mâine! Dar aceste cazuri sunt mai rare. Pentru că o femeie care are casa ei, copii, un serviciu și un bărbat, nu prea mai are timp de escapade nocturne și diurne, oricât de amorezată ar fi ea de altul. Am dreptate? Poate că am!

Unele partenere acceptă să fie mințite, doar ca să nu fie singure. Tristă decizie.

Ipocrizia în cuplu a devenit o regulă nescrisă, un compromis tăcut. Se preface el că iubeÈ™te, se preface ea că nu È™tie. Sau că l-a iertat…

Dar de ce mai stau împreună, dacă nu se mai iubesc? De frică? Din obișnuință? De gura lumii?

Cât de trist e să dormi lângă cineva care nu mai e al tău cu adevărat, care își împarte jurămintele cu altcineva și își lasă inima risipită între două lumi?

Dragobetele ar trebui să fie despre iubire curată, nu despre iluzii. Despre suflete pereche care se regăsesc, nu despre legături moarte ținute în viață din interes. Despre primăvară, despre renaștere, despre eliberarea de tot ce e fals.

Pentru că iubirea adevărată nu înÈ™ală. Nu minte. Nu trădează. Ea rămâne, creÈ™te È™i înfloreÈ™te, ca un ghiocel care străpunge zăpada È™i iese la lumină. Doar acolo unde există iubire sinceră, acolo e primăvară. ÃŽn rest, totul e doar o iarnă lungă È™i grea, ascunsă sub zâmbete prefăcute. Și cadouri care să acopere minciuna…

DFM 24 februarie 2025