Traian Băsescu: „Ar fi groaznic ca România să aibă un șef de galerie ca președinte!”

Mă uit pe facebook È™i îi văd pe susÈ›inătorii lui Simion cum miÈ™că din buric dansând pe manele È™i bucurându-se. Èšopăie în faÈ›a unor blocuri sordide de nefamiliÈ™ti. Chirăie, dau din mâini È™i zbiară: „Simion, Simion!”, sperând că vor primi casele promise de el…

Ce să zic? „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac! Și mai coboară și TU pe pământ, că aici s-au împuțit lucrurile rău de tot! Fă ceva!”

Pe 18 mai, România nu alege doar un președinte. Alege dacă vrea să mai fie o națiune civilizată sau o galerie violentă care zbiară în masă că își vrea țara „anapoi”. Alege dacă merge spre lumină sau dacă își aplaudă singură întunericul.

L-am văzut ieri pe George Simion stând în fața unui prompter, vorbind cu o voce joasă, gravă, antrenată să copieze tonul de guru al celui căruia i-a jurat fidelitate. Un discurs mimetic, cu pauze studiate, cuvinte umflate, livrate ca într-o piesă regizată de un tembel care are pe cap un pantof, nu o pălărie.

„Un candidat al poporului”, care n-a muncit niciodată cu adevărat în slujba acestui popor. (Apropo, ce meserie are salvatorul României?) Un lider care ridică vocea când trebuie să acopere golul de idei. Care adună în jurul lui nu gândire, ci furie. Nu viziune, ci ranchiună.

În contrast dureros și aproape absurd în peisajul nostru politic, Nicușor Dan era în parc, în Cișmigiu. Fără bodyguarzi. Fără prompter. Fără sloganuri bombastice și vrăjeală politică. Un om care zâmbea și mulțumea celor care l-au ajutat în campanie. Un om care are o meserie! Un om care a făcut multe pentru București (căutați și voi pe net, că e gratis! sau luați la talpă orașul).

Fostul președinte Traian Băsescu, cu toate păcatele lui, a spus un adevăr simplu și necruțător: „Ar fi groaznic ca România să aibă un șef de galerie ca președinte.” Băsescu a rostit ceea ce prea mulți ezită: George Simion nu este pregătit să conducă o țară. Nici moral, nici intelectual, nici administrativ!

Simion e produsul unui popor simplu, rănit, suspicios, tentat de ură, răzbunare È™i de mituri simple. El e dovada vie că nu mai avem nevoie de tancuri ca să ne autodistrugem – ne sunt suficiente o voce joasă È™i cabotină, un steag fluturat agresiv de un nebun care se urcă pe macarale È™i zbiară…

Copii! 18 mai nu e o dată. E un verdict. Merită România să fie un stat cu oameni liberi și responsabili sau ne-am pierdut dreptul la speranță? Miza nu mai e ideologică, nici măcar existențială. E umană. Dacă Simion va câștiga, nu va fi vina lui. Ci a noastră. A tuturor celor care n-am spus, la timp: ajunge!

Nicușor Dan nu e salvatorul absolut. Dar e o alegere decentă, demnă, luminoasă. E o dovadă că România mai poate fi normală, fără ură, fără zbierete animalice și teatru de doi lei.

Și poate că, pentru prima dată după mult timp, tăcerea noastră nu mai e o formă de suferință. E complicitate.

Alegem ce suntem. Alegem ce vom deveni. Prompter sau parc. Țipăt sau rațiune. Boală sau sănătate. Haos sau liniște.

DFM 5 mai 2025