Iadul din spatele ușilor închise. Cine sunt oamenii care lovesc, înfometează și leagă copii de pat în loc să-i mângâie?

Într-un colț aparent liniștit al Sibiului, într-un centru care ar fi trebuit să însemne protecție și alinare pentru cei mai vulnerabili dintre noi, copiii, s-a întâmplat ceva ce nu mai poate fi trecut sub tăcere. La Casa de tip familial „Răzvan”, parte din Centrul „Speranța”, nu există speranță. Doar durere, foame, frig și frică.

Imagini tulburătoare au apărut online. (sursa Ziua). Mărturii care parcă îți înfing un cuțit în inimă. Copii cu priviri goale, bătuți, ținuți flămânzi, puși să mănânce de pe jos ca niște câini, legați de pat ca într-un film de groază. Copii care, în loc să învețe ce e dragostea, învață cum arată abuzul. Copii care nu cer nimic în afară de un pic de căldură sufletească. Și nu primesc decât palme, urlete și nepăsare.

Cum a fost posibil așa ceva? Cine sunt acești oameni care ar trebui să fie îngeri păzitori și s-au dovedit călăi cu ecuson? Cine angajează astfel de indivizi lipsiți de empatie, dezechilibrați, poate chiar periculoși psihic, în locuri unde se modelează destine?

Un pui de om nu vine pe lume cu nicio vină. Nu a cerut să fie abandonat, nu a ales să fie lipsit de părinți. Dar are tot dreptul să fie iubit, protejat și îngrijit de oameni buni. Nu de monștri cu legitimație. A ajunge într-un centru de plasament e deja o dramă. A fi apoi maltratat acolo e o crimă morală.

Instituțiile se mobilizează abia după ce imaginile apar public. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Protecția Copilului, DSP, Poliția, toți promit controale. Se înlocuiește câte o ușă, se deschid anchete, se scriu rapoarte. Dar un copil nu poate fi „înlocuit” sau „reparat” atât de ușor. Traumele nu se șterg cu un comunicat de presă. Suferința nu se stinge cu o anchetă internă! Pe copiii ăia cine-i ia în brațe? Cine-i sărută pe frunte?

Și, atunci, repet: cine i-a angajat pe acești oameni? Cine a considerat că sunt potriviți să aibă grijă de suflete în formare? Ce fel de sistem i-a trimis într-un loc unde e nevoie de blândețe, de răbdare și, mai presus de orice, de bunătate?

România nu va fi niciodată mai bună dacă în locurile unde trebuie să curgă iubire ajung să se reverse ura și violența. În centrele de plasament trebuie să lucreze oameni sănătoși la cap, dar mai ales sănătoși la suflet. Oameni care știu să asculte un copil, să-l țină de mână când îi e frică, să-i spună „ești important”, „nu e vina ta”, „meriți o viață bună”.

Astăzi, un copil legat de pat plânge în tăcere. Mâine, acelaÈ™i copil devine adultul pierdut, rănit pe viață, care va vota extremiÈ™tii duÈ™i cu pluta pe Volga, crezând că e bine. Iar noi, toÈ›i, am fost martori. Sau complici. 🙁

România nu mai are voie să tolereze asemenea cruzime. Nu mai avem voie să închidem ochii. Aceste centre nu trebuie să fie gropi de suferință, ci locuri în care renaște speranța. Iar până nu punem acolo oameni buni, nu profesioniști reci sau funcționari obosiți, ci oameni buni cu adevărat, nu ne putem numi o societate sănătoasă. Cine are grijă de copiii noștri – ne definește pe noi toți.

Citește asta, Nicușor Dan!

DFM 20 mai 2025

Sursa subiectului: ZiuaOnline.