Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Oamenii si faptele lor

Scandal monstru pe un zbor Wizz Air București – Norvegia

Dacă ai zburat vreodată cu o companie low-cost și ai crezut că „ai văzut totul”, mai gândește-te o dată!

Pe 30 mai, la bordul unui zbor Wizz Air București – Sandefjord, câțiva pasageri s-au gândit că atmosfera de avion e prea liniștită. Și cum să animezi un zbor dacă nu cu o mică încăierare? Sau, de ce nu, cu o amenințare directă la adresa pilotului?

Conform relatărilor, imediat după îmbarcare, mai mulți pasageri s-au apucat de harță, dracu știe de ce!

Unul dintre ei, mai inspirat decât restul, a trecut la înjurături și amenințări. Către echipaj. Și, da, chiar și către pilot.

„Vor să-l bată pe pilot! Nu există așa ceva, incredibil!”, se aude un pasager înregistrând momentul pentru posteritate. Sau pentru TikTok.

Cum era de așteptat, echipajul a apelat la autorități. Poliția a venit, i-a debarcat pe războinici și i-a dus la audieri. Nimeni nu a fost arestat pe loc, dar probabil că pe lista lor de zboruri viitoare nu va mai apărea W43215.

Din păcate pentru restul pasagerilor – aceia care visau doar la un sandwich și la puțină liniște – zborul a fost întârziat cu peste două ore și jumătate. Atât durează să cureți cabina de scandal, orgolii și drame de sezon estival.

Compania Wizz Air nu a emis niciun comunicat. Probabil redactează deja mesajul standard cu „ne pare rău pentru inconvenient” și promisiunea că siguranța pasagerilor e o prioritate.

Așadar, dacă vrei să vizitezi Norvegia, dar cu bonus de adrenalină, încearcă un zbor low-cost din România. E un fel de ruletă: ori ajungi liniștit, ori asişti la un reality show live cu pasageri nervoși, stewardese exasperate și piloți amenințați.

ÃŽn concluzie: mai ieftin decât biletul e doar nivelul de civilizaÈ›ie. Noroc că nu se taxează È™i ăla la cală! 😉

DFM 31 mai 2025

Sursa subiect: Adevărul

Leave a Reply