Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Fel si fel

Studenții și elevii protestează în fața Ministerului Educației

A doua zi de proteste la București: elevii au ieșit vineri în stradă alături de studenți, în semn de nemulțumire față de propunerea Guvernului de a reduce fondurile destinate burselor școlare și universitare.

Elevii și studenții spun că bursele nu sunt doar un ajutor financiar, ci și o formă importantă de recunoaștere a efortului și performanței. Fără acest sprijin, mulți dintre ei spun că își pierd motivația, iar accesul la educație devine mai dificil.

„Educația trebuie susținută, altfel nu mai avem niciun motiv să ne dăm silința”, a spus o elevă de liceu prezentă la protest.

Reacția autorităților? Radu Antohi, subsecretar de stat în Ministerul Educației, a declarat pentru DigiTV că tăierile au loc într-un context economic dificil și că toate domeniile trebuie să reducă cheltuielile. El a subliniat că măsurile nu sunt finale și că vor avea loc discuții cu elevii și studenții pentru a căuta soluții mai echilibrate.

În același timp, ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că din anul școlar 2025–2026 vor rămâne doar două tipuri de burse: cele de merit și cele sociale. Cele pentru olimpici și cele din învățământul tehnologic vor fi eliminate. Explicația? Costurile totale cu bursele sunt prea mari – aproape 7 miliarde de lei pe an, potrivit ministrului. (Da, olimpicii sunt greu de întreținut! Și sunt foarte periculoși!)

Nicușor Dan a comentat că sistemul de burse din România este unic în Europa și că este nevoie de o reevaluare a modului în care acestea sunt acordate, sugerând că, în prezent, criteriile nu sunt întotdeauna obiective.

În concluzie, povestea burselor e departe de a se fi încheiat. Pe de o parte, avem elevi și studenți care se tem că educația va deveni mai greu accesibilă fără acest sprijin. Pe de altă parte, autoritățile spun că bugetul nu mai permite un sistem atât de generos și că trebuie prioritizate resursele.

Va exista un compromis? Vom vedea în următoarele săptămâni, când – teoretic – urmează noi negocieri între Ministerul Educației și reprezentanții elevilor și studenților.

DFM 27 iunie 2025

Foto DigiTV

2 Comments

  1. Ana G.

    Trist să iei banii copiilor!

Leave a Reply