Autor Alin Radu –
Owner Grupul de Presa Semnal la Semnal
Este revoltător cum personaje precum Capatos, Măruță și alții, sub pretextul divertismentului, au reușit în ultimii ani să impună un model de „valori†profund nociv pentru societatea românească. Cu o perseverență demnă de cauze mai bune, au promovat în mod constant scandalul ieftin, vulgaritatea, lipsa de cultură și agresivitatea verbală, transformându-le în normă și în model de succes pentru milioane de telespectatori.
Am ajuns în punctul în care educația, decența, profesionalismul și bunul-simț sunt privite ca defecte, în timp ce superficialitatea, vedetismul de carton și obrăznicia sunt aplaudate și răsplătite cu audiențe și contracte grase. Este o formă de otrăvire lentă, dar constantă, a gustului public, în care se confundă notorietatea cu valoarea și expunerea excesivă cu meritul.
Personal, mă simt profund dezamăgit și revoltat de această direcție. Trăim într-o cultură tot mai contaminată de zgomot și lipsă de conținut, în care ni se servește, zi de zi, o realitate contrafăcută, unde falsele vedete dau lecții de viață, iar adevărații oameni de valoare sunt marginalizați. Iar ceea ce e și mai grav este că această mizerie nu mai stârnește reacție – a devenit o parte din peisaj.
Nu este doar o problemă de gust sau de divertisment. Este o problemă de sănătate publică morală și intelectuală. Iar cei care au construit acest imperiu al nonvalorii poartă o responsabilitate uriașă față de generațiile care vin.






Leave a Reply