Marcel. În urmă cu două zile m-am trezit cu un puiuț de măcălendru pe terasă. Îl știam, pentru că venea mereu cu mama lui să bea apă când udam grădina. Erau nedespărțiți. Ți-ți-ți! Ți-ți-ți! Piii-piii!
Mihaela, cățeaua mea, a început să latre și să se agite. Am ieșit, l-am prins și l-am băgat în casă.
Afară, mă-sa țițăia după el, îl căuta, plângea și-l chema. Puiul nu avea nicio rană, doar căzuse din zbor și era îngrozit. Ca orice copil!
L-am mângâiat, l-am pupat pe căpșor, i-am dat apă în ciocuț și a înghițit cuminte.
Mă privea cu niște ochi, Doamne! Evident, că l-am botezat Marcel (sau Marcela, dacă e fetiță).
L-am dus apoi afară, am fluierat cum m-am priceput după mă-sa și i-am dat drumul să zboare într-o zonă mai sigură, fără motani și căței.
A doua zi, cine era pe o creangă de măr? Marcelică și mămica lui. Dragi copii, am asistat la o scenă de-a dreptul fermecătoare. Mama măcăleandru a zburat la mur (am un rug de mur în curte), a rupt cu ciocul o bobiță și i-a vârât-o în cioc puiului.
Am fost așa de fericită că sunt din nou împreună!
DFM 12 iulie 2025
Despre Măcă:
Măcăleandrul (Erithacus rubecula), numit și gușă roșie, uneori și macaleandru, prihor cu pieptul roșu, prihoriu, prigoare, este o mică pasăre migratoare sau parțial migratoare, cântătoare, insectivoră, cu aspect drăguț, penajul deasupra este brun-măsliniu, părțile laterale ale capului, ale gâtului, gâtlejul (gușa) și pieptul roșu-portocalii, abdomenul albicios.
Măcăleandrul are un areal mare de cuibărit, care se întinde din Europa până în Siberia, nordul Africii și Turcia. Arealul de iernare se întinde din Marea Britanie până în vestul și sudul Europei, Orientul Mijlociu, sud-vestul Asiei și nord-estul Africii. Populațiile din nordul Europei sunt migratoare, iar cele din sudul Europei parțial migratoare.
Este o specie silvică, arboricolă. Trăiește în subarboretul din păduri și de la marginea lor, preferând pădurile de conifere în unele părți (în nordul Europei) ale arealului și pădurile de foioase în altele; trăiește și în crânguri și terenurile adiacente deschise, parcelele de pădure din terenurile agricole, desișurile de-a lungul cursurilor de apă, garduri vii cu câțiva copaci înalți, livezi, grădini și parcuri. Trăiește și în zonele urbane în unele părți ale Europei. Preferă locurile umbroase și răcoroase, cu vegetație de înălțime medie cu locuri de cocoțat și petice de pământ goale.
Sunt recunoscute opt subspecii: E. r. hyrcanus, E. r. rubecula, E. r. tataricus, E. r. superbus, E. r. witherbyi, E. r. valens, E. r. caucasicus, E. r. melophilus. În România și Republica Moldova cuibărește subspecia nominată E. r. rubecula.
În România și Republica Moldova este o specie parțial migratoare, cuibărește și este întâlnit în tot timpul anului. Adesea populațiile de iarnă sunt formate și din exemplare nordice, care migrează spre sud. În România este întâlnit vara mai ales în pădurile de munte și mai puțin în cele de câmpie, iar iarna mai ales în pădurile de șes, în parcurile și grădinile orașelor. În Republica Moldova se întâlnește pe întreg teritoriul, în păduri, preferă tufișurile dese, umbroase din liziere, văgăuni, de-a lungul pârâielor de pădure. Populația cuibăritoare în Europa este foarte numeroasă, fiind estimată la 58.700.000-90.500.000 de perechi. În România populația cuibăritoare a speciei este apreciată la 2.250.000-6.000.000 de perechi. În Republica Moldova populația este estimată la 30.000-40.000 de perechi cuibăritoare.
Este o pasăre mai mică decât vrabia de câmp, cochetă și frumoasă. Are o lungime de 14 cm, o greutate de 14-25 g, și anvergura aripilor de 20-22 cm. Longevitatea maximă observată a fost mai mare de 19 ani. Sexele sunt asemănătoare și nu se pot diferenția după penaj. Pasărea adultă are creștetul capului și partea superioară a corpului brun-măslinii; aripile și coada mai brunii; ultimul rând de supraalare are vârful pătat cu galben-ruginiu. Partea inferioară a frunții, obrajii, gâtlejul (gușa), partea anterioară și laturile gâtului și pieptul au o culoare roșu-portocalie destul de aprinsă care formează un plastron (bavețică), mărginit deasupra de o bandă lată sur-cenușiu sau cenușiu-albăstruie pe laturile gâtului și pieptului. Flancurile au o culoare ocru-măslinii (brun-măsliniu-gălbuie). Abdomenul și subcodalele albicioase. Ciocul brun-negricios; picioarele brune; irisul negricios sau brun-negricios. Juvenilul brun deasupra și ocru (brun-gălbui) de dedesubt, cu pete dese brun-gălbui, având aspect solzos; nu are plastronul portocaliu. Juvenilii au un penaj maroniu, cu pete deschise la culoare.
Măcăleandrul este o pasăre precaută, dar nu sperioasă. Este o pasăre teritorială destul de agresivă È™i bătăioasă, care poate ataca cu furie alÈ›i măcălendri sau intruÈ™i care au intrat în teritoriul său. Sare vioi prin frunzar È™i tufiÈ™uri strigând mereu „țîc-țîc-țîc-țîc-țîc”. Cântecul emis de mascul, dar È™i de femelă, mai ales în zori È™i pe înserat, este dulce, vibrant È™i uÈ™or melancolic. El poate fi auzit È™i toamna târziu sau chiar iarna, când pasărea se retrage spre È™es, venind uneori până în localități.
Este o pasăre predominant insectivoră. Se hrănește cu diverse nevertebrate, iar toamna preferă bobițe și semințe; se hrănește și cu vertebrate foarte mici (inclusiv pești și șopârle), resturi alimentare și cu mâncarea de la hrănitoarele de păsări. Printre nevertebratele consumate se numără gândaci adulți și larvari, diptere adulte și larvare, furnici, albine, viespi-ferăstrău, greieri, lăcuste, ploșnițe fitofage, urechelnițe, tripși, fluturi adulți și larvari; mănâncă de asemenea păianjeni, acarieni, oniscide, purici de mare, miriapode, chilopode, moluște mici, râme. Își procură hrana ziua, însă se hrănește și noaptea acolo unde există surse de lumină artificială, sau atunci când lumina lunii este foarte puternică. sursa wikipedia
Fotografie preluată de pe net.
Leave a Reply