Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

poezii

Ultima dorință a tatălui meu

Autor Mircea Dinescu

Când maica s-a retras sub bolovani

purtînd mireasma fructelor necoapte,

bătrînul a dormit vreo zece ani,

sub pernă, cu cămașa ei de noapte.

Era convins că se vor întîlni

și-n timp ce își făcea senin bagajul,

mi-a zis să-i pun sub cap cămașa gri

și să-i repar la cimitir grilajul,

că a plantat doar floare de pelin

și dacă nu-i prea mult cumva, ce-mi cere,

ar vrea, că a văzut la un vecin,

să-i iau coșcig de frasin, cu mînere,

că frasinul e mult mai rezistent

și de-or să cadă ploile de toamnă,

el, care-o viață-a fost ușor absent,

se va-ngriji de preaiubita-i doamnă. M.D.

1 Comment

  1. danmatei1206

    ❤️😢

Leave a Reply