Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Fel si fel

Bere rece, înghețată și cafea, lângă magneți cu Hitler, Ceaușescu, Putin și Todor Jivkov


Ieri am fost într-o scurtă călătorie prin Bulgaria. Câteva ore. Destinația: stațiunea Sf. Constantin și Elena, o perlă veche a litoralului bulgăresc, cu plaje discrete, parcuri verzi și un aer de calm postcomunist cu tentă balneară.

Totul părea desprins dintr-o broșură turistică de bun gust- până când, la un chioșc cu sucuri și înghețată, m-a lovit frontal o realitate grotescă: un panou plin cu… dictatori. Între o bere rece și un espresso bun de tot, puteai admira, și eventual cumpăra, magneți de frigider cu chipurile lui Hitler, Stalin, Putin, Ceaușescu și Todor Jivkov.

Cumva, într-o lume în care nu mai avem voie să punem mâna pe un plastic fără să plătim taxa de mediu, poți cumpăra nestingherit fețele unor criminali în masă, redate în culori vesele, plastifiate și numai bune de lipit lângă lista de cumpărături sau desenele copilului.

O familie de români – părinți tineri, vreo 35-40 de ani, cu doi băieți– se oprește în fața panoului cu mutre care dau fiori celor ce le cunosc, cât de cât, biografia și știu ce atrocități au făcut.

Băiatul, entuziasmat, urlă:
„Tataaa, vreau un magnet cu Putin! Și cu Hitler! Și cu Ceaușescu! P-astea nu le am!”


Nu a cerut înghețată. Nu a cerut un magnet cu plaja, cu numele stațiunii sau vreo scoică simpatică. Voia colecția completă de… dictatori. Un fel de pokemoni istorici. Trist? Simbolic? Probabil toate la un loc.

Tatăl mândru de un asemenea copil strălucit, cumpără două beri bulgărești, o înghețată asortată și patru magneți: cu Ceaușescu, evident, cu Hitler, cu Stalin și cu Putin. Se răzgândește, apoi, și mai ia unul cu Hitler. Să nu se certe copiii pe ele!

Maică-sa îi întreabă: „Cu Zelenski nu vreți?”

Copiii strâmbă din nas! „Nuuu!”

Cum am ajuns aici? Să transformăm istoria în merchandising turistic? Cei mai mari criminali ai secolului XX – oameni care au ucis zeci de milioane, au deportat, torturat, ars în lagăre, flămânzit și spulberat generații întregi – sunt astăzi cool. Se vând ca brelocuri, se oferă cadou, se colecționează.

Presupun că magneții cu Pol Pot, Ivan cel Groaznic, Mao sau Mussolini s-au epuizat. Sau urmează să fie reîmprospătați cu ediții limitate: „Stalin zâmbind pe sub mustață”, „Ceaușescu în costum de baie”, „Hitler ediția aniversară 1939”.

Cum s-a banalizat răul până la punctul în care îl pui pe frigider, între o poză de familie și un bilețel cu „nu uita să iei lapte”?

Răspunsul e simplu: prin ignoranță, lipsa educaÈ›iei È™i amnezia colectivă. Nu ne mai revoltă nimic, pentru că nu mai È™tim nimic. Pentru o generaÈ›ie crescută cu TikTok È™i meme-uri, Stalin e „ăla cu mustață”, CeauÈ™escu e „ăla ciuruit la RevoluÈ›ie – cel mai bun lider” È™i Hitler e „ăla de pe Netflix, care ucidea evrei”.

Dacă îi întrebi câți oameni au murit în regimurile lor, îți spun: „Sunt exagerări! Acum e mai rău cu ăștia care n-au furat țara…”.

Culmea ironiei? Templul spiritual care a dat numele stațiunii – mănăstirea Sfinții Constantin și Elena – este azi… un hotel de lux. Din nou, perfect simbolic: locul unde odinioară oamenii se rugau a devenit o destinație de wellness cu saună și piscine albastre. Iar la chioșcul de vis-a-vis, poți cumpăra și un magnet mișto cu Hitler.

Nu mă mai miră nimic.

Foto și text, DFM. 27 iulie 2025.

Leave a Reply