Cremenalu

Autor Ovidiu Balteș

Colegul meu de pe mașină, să-i spunem Puiu, este un domn simpatic, la vreo șaizeci de ani (nu-i dă nimeni vârsta), cu puțin păr pe creștet, în schimb mustața și ciocul sunt de un alb aproape imaculat.

Într-o dimineață, înainte de a începe munca, omul își bagă în portbagaj o sticlă de plastic de doi litri cu apă, pentru a o folosi eventual în scopuri de ordin tehnic. Se urcă apoi la volan, făcându-și o cruce mare, în speranța că ziua de azi îi va aduce noroc. Mai toți care muncim în branșa asta mergem mai mult pe latura divinului.

Ehei, dacă știa sărmanul Puiu ce-i va aduce această zi, sigur nu mai ieșea din casă și rămânea să-și înece amarul cu câteva pahare de votcă, uitându-se la niscai filme deșucheate – a se citi pentru adulți.

După o oră de așteptare în carapacea galbenă, apare la geam o femeie mai tuciurie care îl abordează….

„Ha, cât îmi iai până-n Broscărie, mânca-ți-aș ciocu matale?”

Puiu o studiază de sus până jos, de parcă o întâlnise pe Gioconda de Țiglari, și-i răspunde sec: „Cât arată ceasul!” „Hapăi dă-l dracu de ceas, că dimineață numa cu ceasu mo trezesc, lovi-l-ar boala! Zi-i matale un preț…”

„Zece lei”, se hotărî Puiu. „Îți dau nouă mânca-ți-aș peptu tău, să-mi rămână și mie de o țâgară la bucată”.

Puiu se învoiește și Mama Omida se urcă în spate. „Tomobilul” se pune în mișcare și la o curbă se aude un zgomot în portbagaj, ca și când s-ar rostogoli ceva. „Omida” tresare un pic, dar crede că auzul a înșelat-o. Altă curbă, poc… Alta, la fel. Zgomotul din portbagaj nu mai contenea. Femeia e de-a dreptul îngrozită. „Ha, ce-ai acolo în portbagaj mo? Ce să zbate așa?”

Puiu, cu o mină cât se poate de gravă, îi spune mai mult șoptit: „O am pe una ca tine, dar care n-o avut să-mi plătească cursa. Am legat-o și acum mă duc să-i dau drumul pe Cibin la vale”.

Un tremur nervos și incontrolabil o apucă dintr-o dată pe femeie, apoi începu să se bâlbâie și să-și facă zeci de cruci. „Ha… ha… hai lasă-mă aici, că nu mai poci, că mi… mi-e rău”. Îi aruncă zece lei lui Puiu, nemaiașteptând niciun rest și o ia la sănătoasa.

Puiu o ajunge din urmă și, râzând, o întrebă mârlanul: ”Te-ai speriat, mânca-ți-ași?”

Femeia îi aruncă o privire plină de ură și, din fugă, îi spuse: ”CREMENALULE!!!”

Puiu râdea cu gura până la urechi, că de obicei din orice afaceri cu ai noștri etnici, ieși pe locul doi. Nu făcu nici cinci kilometri, când aude prin stație vocea dispecerei… „36, recepție!”

„Recepție”, răspunse Puiu.

„Du-te urgent la poliție!”

„Eu? Dar ce-am făcut?”

„Nu știu, au sunat la dispecerat și mi-au zis să-ți transmit că, dacă nu, oricum vin ei să te salte”.

Puiu se sperie de-a dreptul la aflarea veștii și demarează înspre poliție. Nu mică-i fu mirarea când un dispozitiv de mascați îi înconjură mașina, iar alți doi erau cu armele îndreptate spre ”cremenalul” din mașină, care în două secunde fu imobilizat și cu cătușele la mâini.

„Deschide-ți portbagajul”, urlă un ”jentar” cu autoritate. Unul cu cagulă îl deschide și exclamă surprins: „Nu-i aici! Unde l-ai ascuns?”

„Ce să ascund?”, întrebă la rândul lui Puiu.

„Cadavrul, nu fă pe prostul cu noi, spune repede!”

Atunci Puiu își revine în sfârșit și le arată bidonul de doi litri cu apă, povestindu-le întâmplarea.

Prima reacție a celor de acolo a fost să privească unul către altul ca și când ar căuta un vinovat, iar mai apoi se așezară pe bordură și începură să râdă vreun sfert de ceas. Râdea și Puiu, dar mai pe ascuns.

Cu greu se ridicară și tot în hohote de râs se îndreptară spre mașini. Rămas singur și părăsit de toți, Puiu strigă cu disperare: „Băăăă, da’ mie cine-mi scoate cătușele de la mâini?” 🙂

Autor Ovidiu Balteș

Fotografie preluată de pe net 😉