Un cuplu de deputați, foști membri ai partidului POT, a depus recent la Senat o inițiativă legislativă prin care avortul ar urma să fie incriminat după 14 săptămâni de sarcină. Radu Mihail Ionescu și Monica Ionescu susțin că propunerea lor ar asigura „o protecție penală suplimentară fătului”, stabilind pedepse cu închisoarea între trei și șapte ani pentru „vătămarea fătului” în perioada sarcinii sau la naștere.

(La naÈ™tere, mai înÈ›eleg. Adică, dacă unei femeie îi vine nebuneala È™i își ucide pruncul după ce l-a născut, înÈ›eleg, trebuie pedepsită…)

Formulările juridice pot părea tehnice și neutre, dar în esență discutăm despre o încercare de a limita libertatea fundamentală a femeilor de a decide asupra propriului corp. Este o propunere care ridică semne de întrebare nu doar morale și sociale, ci și istorice.

Umbra decretului 770

Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este mai mult decât justificată. Instituția amintește că inițiativa celor doi deputați seamănă izbitor cu Decretul 770 din 1966, prin care regimul Ceaușescu a interzis avorturile și mijloacele contraceptive. Rezultatul? O adevărată tragedie: peste 10.000 de femei și-au pierdut viața între 1966 și 1989, din cauza avorturilor clandestine și nesigure.

„Este profund imoral și îngrijorător ca, într-o societate democratică, după 35 de ani de tranziție, să ne întoarcem la legi antidemocratice, care încalcă dreptul fundamental al femeilor la decizie asupra propriului corp”, avertizează IICCMER.

Și are dreptate. Decretul 770 a fost prezentat atunci ca un triumf al politicii demografice comuniste, menit să „salveze viitorul națiunii”. În realitate, a transformat corpul femeilor într-un câmp de luptă ideologic, cu prețul suferinței, al umilinței și al morții.

Dreptul de a decide nu este negociabil

Cei care astăzi vorbesc despre „protecția vieții în devenire” uită sau aleg să ignore că viața și sănătatea femeilor sunt primele puse în pericol atunci când avortul este incriminat. Într-o lume în care accesul la educație sexuală, la servicii medicale sigure și la planificare familială ar trebui să fie un drept de bază, revenirea la interdicții și sancțiuni penale ar însemna un pas înapoi în timp.

În fond, întrebarea esențială este aceasta: cine are dreptul să decidă? Statul? Parlamentarii? Sau femeia, împreună cu medicul ei, în funcție de circumstanțele propriei vieți?

Nu discutăm despre statistici sterile sau despre paragrafe de lege. Discutăm despre destine, despre libertatea de a alege și despre respectul față de autonomie.

Pericolul revenirii la extreme

Președintele executiv al IICCMER, Florin Daniel Șandru, a spus-o limpede: „Inițiativa de revenire la abordarea de tip comunist, în domeniul sănătății reproductive, reprezintă o retrogradare gravă pentru societatea românească.”

Nu putem închide ochii la faptul că astfel de inițiative nu sunt izolate. În multe țări, de la Polonia până la Statele Unite, asistăm la un recul al drepturilor reproductive. Și România riscă să fie atrasă în aceeași spirală a restricțiilor, sub umbrela unor false valori „morale” sau „tradiționale”.

Libertatea de a decide asupra propriului corp este un drept fundamental, nu un privilegiu oferit de stat. Orice tentativă de a limita acest drept ne aruncă înapoi în întunericul unor vremuri pe care credeam că le-am depășit.

Dacă vrem cu adevărat să protejăm vieți, soluția nu este criminalizarea femeilor, ci accesul real la educație, sănătate și sprijin social. Altminteri, riscăm să repetăm tragediile trecutului, doar pentru a hrăni iluziile unor politicieni aflați în căutare de capital electoral.

DFM 18 septembrie 2025