Ziua Națională: între haosul suveraniștilor de la Alba Iulia și bucuria unității de la București

La Alba Iulia, Ziua Națională a României a fost umbrită de găștile „suveraniste” care, după vechiul lor obicei, au încercat să deturneze sărbătoarea tuturor în folosul propriilor partide.

George Simion căuta să-și recupereze reputația pierdută, (reputație?), Călin Georgescu visa la o mulțime adoratoare și la pupături de mâini, iar Diana Șoșoacă amenința la stânga și la dreapta, creând o atmosferă tensionată și haotică. Urletele, huiduielile și demonstrațiile isterice au eclipsat adevărata semnificație a zilei, lăsând în urmă un gust amar pentru cei care își doreau doar să cinstească România.

Contrastul cu Bucureștiul nu putea fi mai clar. Aici a fost sărbătoarea unității. Mii de oameni s-au strâns la parada de la Arcul de Triumf. Curioși, civilizați, emoționați. Total diferiți de… ceilalți.

Familii întregi, copii mici pe umeri sau în cărucioare, tineri frumoși și oameni în vârstă, toți adunați pentru a celebra împreună Ziua Națională. Fără urlete, fără lozinci politice, fără conflicte – doar aplauze, lacrimi de emoție și zâmbete.

O apropiere sinceră și plină de semnificație. Un moment care rămâne în memorie.

La București, România se arată a fi o țară europeană, care își trăiește Ziua Națională cu demnitate, cu bucuria de a fi împreună și cu conștientizarea adevăratului său sens: o națiune unită. Și cum un soare blând a răsărit peste Capitală, după zile mohorâte, parcă întreaga sărbătoare a prins lumină și speranță… O rază de speranță care învinge întunericul.

„Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.” – Regina Maria, Testament-

La mulți ani, frumoasa mea Românie!