Unde? Pe 13 iulie 2012, la sediul central al PSD de pe Șoseaua Kiseleff din București, izbucnește un incendiu. Oficial, un incident minor. Fără victime. Fără distrugeri majore. Un simplu scurtcircuit la un tablou electric, produs la parter. Pagubele consemnate: 6 metri liniari de cabluri.
Și totuși, câteva luni mai târziu, apare informația-bombă: 59 de tablouri împrumutate partidului au fost declarate „arse”.
118 tablouri, împrumut fără termen
Între 1993 și 1995, Oficiul Național pentru Documentare și Expoziții de Artă (ONDEA), instituția care a precedat actualul MNAC, a împrumutat PSD 118 lucrări de artă. Contractul nu avea termen de returnare.
Abia în noiembrie 2012, după incendiu, PSD informează muzeul că lucrările erau depozitate în subsolul sediului din Kiseleff – loc unde, potrivit partidului, ar fi fost afectate de incendiu.
La inventariere, doar 59 de tablouri sunt recuperate și predate. Celelalte 59 sunt declarate distruse.
Un incendiu care nu prea a ars nimic
Aici începe partea stranie.
Potrivit datelor comunicate de pompieri presei (informații relatate de Epoch Times România), incendiul a fost limitat la un scurtcircuit de la parter. Nu există mențiuni despre distrugeri la subsol. Nu apar consemnate pagube în alte spații decât zona tabloului electric.
Dacă focul nu s-a extins, dacă nu a fost un incendiu generalizat, dacă pagubele au însemnat doar câțiva metri de cablu, atunci cum au ars 59 de tablouri aflate – conform declarațiilor PSD – la subsol?
Promisiuni, proces și o tranzacție discretă
Inițial, în noiembrie 2012, PSD și-a exprimat intenția de a despăgubi MNAC. Ulterior, a invocat forța majoră și a refuzat plata.
În 2021, MNAC a dat partidul în judecată, solicitând fie restituirea tablourilor, fie plata sumei de 260.000 de lei – o evaluare preliminară, urmând ca valoarea reală să fie stabilită prin expertiză.
PSD a contestat aproape tot: calitatea procesuală, prescripția, timbrarea cererii. Instanța nu a admis aceste excepții.
În 2022, muzeul a renunțat la capătul de cerere privind restituirea fizică a lucrărilor, după ce a încheiat o tranzacție: 260.000 de lei plătiți eșalonat, în 10 rate lunare.
Nu este clar public dacă suma a fost achitată integral. Nu există o listă publică a celor 59 de tablouri dispărute. Nu știm ce artiști semnau lucrările. Nu știm care ar fi fost valoarea lor reală de piață. Știm doar că… „au ars”.
O poveste care lasă prea multe goluri
Rămâne o senzație apăsătoare că lucrurile s-au închis administrativ, dar nu și moral sau logic. Îmi pun și eu niște întrebări simple:
Unde sunt, de fapt, cele 59 de tablouri?
Cum au ars tablourile aflate la subsol, când scurtcircuitul a fost la parter și nu a produs distrugeri majore?
De ce erau ținute la subsol, ca niște vechituri, și nu expuse?
Care a fost scopul împrumutului, dacă lucrările nu erau puse în valoare, ci depozitate într-un spațiu vulnerabil?
Și, poate cea mai incomodă întrebare: a fost cu adevărat un incendiu care a distrus tablourile sau doar o poveste convenabilă pentru „dispariția” lor?
P.S. Firesc ar fi fost să fie fotografiate toate resturile arse, rămase de la … tablouri. Nu? Așa ar fi făcut orice om cinstit. Ar fi avut o dovadă, vorba știm noi cui…
DFM 17 februarie 2026
Leave a Reply