Palma lui era amară.
În ea zăceau toate plecările
și scenele de teatru pe care mințea frumos.
Scândura era proaspătă,
încă avea așchii.
Se vedea moartea prin ele.
Iubirea lui era un cerc desenat pe nisip.
Durea puțin, dar era bine.
Țăranul cu mâinile din iarbă mi-a dat să mănânc pâine
cu o lumină cenușie și zacuscă prea sărată,
mediocră, aș putea zice, dar el spunea că îi place.
Zacusca lipsită de originalitate,
ca o târfă plină de frig și speranțe.
Apoi, țăranul a plecat cu maica lui.
S-au îngropat în Dunăre, adânc, de tot, ireversibil.
Acolo unde chiar el m-a învățat cum dorm bujorii
și caii din Dobromir.
Un loc care n-a existat niciodată
Dar în care am crezut.
DFM 23 aprilie 2026
















Mihai Scelcunov
Wow….. fără cuvinte, doar simțire ….
Dana Fodor Mateescu
🙂