Astăzi am aflat, de la o cunoștință, o poveste urâtă, care m-a făcut să-mi pun întrebări existențiale. Dacă mai era cazul!
Nu știu dacă întâmplare este sută la sută așa cum mi-a fost expusă, dar oricum e revoltătoare. Întotdeauna, ca jurnalist, am căutat dovezi și am vorbit cu mai multe surse, ca să nu gafez și să nu distorsionez adevărul. Acum n-am putut, nu am avut cum, așa că vă zic și vouă ce am aflat de la unica sursă. Repet: e posibil să nu fi fost chiar așa. (Dar eu nu cred!)
Este vorba de un binecunoscut supermarket din București, n-am să-i dau numele, dar îl voi evita de azi înainte pe cât posibil.
Bref: o tânără angajată a mâncat, într-o zi, o piersică, pe care ori a uitat s-o plătească, ori intenționa să o facă mai târziu? Nu știu.
Politica firmei e că tot ce se ia din raft, să fie plătit, și sunt absolut de acord cu asta. E normal.
Dar mi-e silă de informatorii voluntari și, mai tare, mi-e greață de cel care recompensează acel delator. Un agent de pază a văzut că fata a mâncat piersica (i-o fi fost și ei poftă, poate era gravidă?) și ce credeți că a făcut? A anunțat imediat conducerea, a pârât angajata, ca un adevărat „erou†al zilei, iar fata a fost concediată. Pentru o piersică!
(Cât costă o piersică? Una singură? 5 lei? 9,83? Nu cred.)
Biata pofticioasă a rămas fără serviciu. Pentru că aÈ™a a vrut un semen de-al ei, un simplu agent de pază, rău, urât È™i „vigilentâ€. Sărăcea magazinul pentru o piersică? Nu cunosc mai multe amănunte, poate că angajata a avut È™i alte abateri, nu È™tiu. Cert e că piersica a fost bomboana de pe colivă.
Ce m-a îngrețoșat profund și definitiv, mai mult decât pâra individului de la pază, este că el a fost recompensat cu 100 de lei de către conducere pentru conduita excepțională, pentru moralitate și pentru că și-a îndeplinit perfect îndatoririle de serviciu, strivind în fașă dușmanul, care a poftit la o piersică…
P.S. Mă gândesc cum s-a dus acasă, în ziua aia, viteazul agent de pază, fericit, plin de el, mândru nevoie mare. Cum le-o fi povestit copiilor (dacă are!), părinÈ›ilor, soÈ›iei… Cum a urmărit-o el pe fătuca aia, printre rafturi, cum a văzut ochiul lui atent cum ea muÈ™că din piersică È™i cum a avut el forÈ›a să anunÈ›e conducerea despre asemena faptă abominabilă.
Și mă gândesc È™i la ea… La fata cu piersica.
DFM, 7 mai 2024
Foto preluare internet (Mulțumesc!)






Dana Fodor Mateescu
🙁