M-am speriat degeaba, ca bleaga

M-am speriat degeaba!

Anii au venit peste mine sau eu m-am cățărat pe ei, habar n-am. Nici nu mai contează! Cert e că am adunat, și eu, în spinare, anotimpuri despre care credeam că mă vor distruge.

ÃŽn august am împlinit 55 de ani. 55! 🙂 CINCIZECI ȘI CINCI! Peste încă cinci, fac 60. Aaaw! Ce miÈ™toooo! 😉 Uuuuuuuuuuuuuuuuuuuu! Iiiiiiiiiiiiiiiiiii! 🙂
M-am speriat degeaba, ca bleaga. Cel puțin, cu mine, nu s-au petrecut transformări așa de mari. N-am avut boli devastatoare, nu iau absolut nicio pastilă, (afară de Vimovo, pentru coloană, și p-aia din an în Paști, că uit).

N-am depresii, nu aud voci, nu plâng la filme, și nici nu-mi rup țoalele de pe mine pentru că îmbătrânesc. Mi se fâlfâie!

Citesc, învăț, muncesc, mai scriu, mai visez, mai donez sânge, mai cânt, am regrete, ca omul, frici și gânduri albastre, dar înot, alerg și mă dau cu bicla, până simt că-mi cresc două rânduri de aripi și încă 55 de ochi pe spinare.
Dezamăgiri? Duium! Greșeli? Așișderi. Sunt regina greșelilor. Fapte bune? Habar n-am! Uit rapid. Din ce în ce mai rapid. Dar e mai bine pentru mine.
Totuși, îmi amintesc cu bucurie și tristețe de cei 20 de ani în care am scris în presa română, de toată munca mea jurnalistică (chiar dacă uneori păream cam naivă la cap!), sunt mândră de cărțile mele, de copilul meu nebun, luminos și minunat, de magazinul și de prietenii mei. Cei adevărați!

Menopauza? Ei, iată că m-a ajuns È™i pe mine. E ceva firesc. Vă mărturisesc, sincer, că abia o aÈ™teptam. Pentru mine e o binecuvântare, o bucurie copilărească, după 39 de ani de dismenoree dementă, care mă făcea să mă urc pe pereÈ›i, de durere, È™i să sfârÈ™esc, inevitabil, la camera de gardă, cu urlete ca la naÈ™tere, È™i o vomă excepÈ›ională, (arteziană), demnă de filmele horror.
Singurele clipe de liniște au fost în perioada de sarcină. Opt luni de magie. Opt luni fără suferință. Apoi a revenit, ticăloasa de dismenoree, cu mai mare avânt.

Acum sunt bine. Ascult Led Zepp È™i beau bere, n-am bufeuri, nu È™tiu ce-s alea, n-am stări de angoasă, depresii, panică, nervi, n-am insomnii, n-am absolut nimic, nimic. Probabil că am plătit suficient, iar organismul meu m-a recompensat. Mersi, iubitule! Tu mă cunoÈ™ti cel mai bine!

Bine, nervi am È™i eu dacă mă supără careva, e firesc!  Mai înjur, mai zbier, până mi se fac ochii negri È™i gura cât o mărgică roÈ™ie. Dar îmi trece. 

Și m-am mai schimbat fizic. ÃŽmi cade părul (Asta e! O să-l tund mai scurt, dar numai după ce îmi cumpăr È™ampon pentru cai.) Mi se rup unghiile (adevărul e că È™i spăl toată ziua oale È™i străchini!), m-am îngrășat cinci kile în doi ani. (Asta mă enervează rău!). Pielea de pe gât e cam nasoală (ea te pârăște prima, turnătoarea naibii!) È™i mă dor articulaÈ›iile, coloana, fiecare pas mă doare, È™i chiar acum, când scriu, am un nenorocit de junghi în spate, care se È›ine după mine de trei luni… (Hoo, nebuno! Iar te plângi?) 

Altfel, apar în toate pozele rânjind ca o învingătoare 🙂
Sunt o norocoasă, È™tiu, mi s-a mai zis. Și anii mei sunt exact ca mine. CiudaÈ›i, haotici, dureroÈ™i, exotici, coloraÈ›i. Dacă se înalță pe vârfuri, ei văd ce nu mai pot eu…

DFM 22 iunie 2025

Dacă È›i-a plăcut ce ai citit, susÈ›ine-mă, dacă vrei, aici: 

RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Mulțumesc!

Toate contribuțiile sunt voluntare și reprezintă donații personale fără obligație contractuală. Nu există beneficii sau produse garantate.