Coadă la farmacie

Coada la farmacie… 🙂

Pentru mine, cele mai stupide și enervante cozi sunt cele de la farmacie. Puteți să ziceți ce vreți, eu am ghinionul să nimeresc în iadul cozilor, în smoala clocotită a cozilor de la farmacie.

Bănene! Nu (mai) suport! Ba clientul începe să ceară sfaturi medicale, când coada e de paișpe persoane, e cald de crăpi (simți cum te uzi pe spate, ușooor, pâââână la noadă, te și gâdilă nițel, de-ți vine să muști din casa de marcat!), ba farmacista, plină de solicitudine îi aduce patru-cinci cutii, la alegere și citește la fiecare prospectul. Parcă sunt într-o scenetă de Băieșu.

De pildă azi. Am avut nevoie de niște Aflamil. Un antiinflamator. Un mizilic. Ajung la o farmacie. În fața mea, un domn cu capul spart (avea un bandaj) și o duduie în pantalon scurți, blondă, tipul high-class pe exterior, cheie tip cartelă de la Merț în mânuță, la vedere, carduri, etc.

Am stat 30 de minute după ei. 30! Trecute fix.  În spatele meu mai erau cinci persoane, care, la rândul lor ar fi vrut să cumpere ceva.

Domnul cu capul spart dorea „ceva”. Nici el nu È™tia exact ce, cu care să-È™i spele … gaura. Redau aproximativ, pentru că, mă înÈ›elegeÈ›i È™i voi, nervii mei nu-s din caÈ™caval, au È™i ei o limită de întindere.

Domnul: Vă rog, fiÈ›i amabilă, vreau să-mi tamponez rana….

Farmacista: Ce fel de rană? Mare, mică, adâncă…?

Domnul: De la cap! E așa și așa. Nici mare, dar nici mică.

(Eu turbam la coadă!)

Farmacista dispare cinci minute în depozit. În locul ei vine un coleg care o preia pe duduia blondă. 

Blonda: Vă rog, am nevoie de o cremă pentru coșuri.

Farmacist: Pentru o doamnă sau un domn?

Blondă: Un domn.

Farmacist: Pot să vă ofer crema X de la firma Y.

Blonda: Dar de la firma Z nu aveți? E mai scumpă și mai colorată.

Farmacist: Să caut. (Caută! Cad niște cutii. Le ridică. Stai, că nu sunt bune! Trebuie să caute în altă parte.)

Coada se mai lungeÈ™te cu o persoană. ÃŽn total, una, două, trei…È™apte!

Blonda: …să fie È™i ceva antiseptic, È™i să nu usuce pielea, È™i nici să se mai vadă ceva, È™tiÈ›i, nu poate să apara aÈ™a la…

Farmacistul: Desigur, doamnă. La medic a fost?

Blonda: Cred că da. StaÈ›i să-l întreb! (ÃŽl sună pe cel cu acnee.) Iubi, tu ai fost la doctor? Nu? Păi È™i atunci ce-È›i cumpăr, dragă? Da? Èši-au ieÈ™it È™i pe spate? EXTRAORDINAR! Nu poÈ›i să mergi aÈ™a la…

(EU simt că în următoarele minute o voi lua de păr, îi voi smulge telefonul din mână și-l voi înjura pe iubi, așa cum știu eu mai gingaș!)

Farmacistul: Puteți să veniți cu mine, să vă arăt la raft niște creme speciale?

(Auzi! Speciale!!! Pffff!)

Blonda: Da, stați să pun pe apel video, să vadă și el.

Dispar amândui la raionul „creme”.

Între timp, apare farmacista cealaltă cu o cutie maaaare în brațe.

Doamne Dumnezeule, sfinte Pantelimoane, stimaÈ›i heruvimi!  Are pansamente mari, mijlocii, mici, verzi, într-o dungă, cu picățele, pansamente pentru seara, pansamente pentru prânz, pentru stângaci, pansamente pentru vegani… pansamente pentru….. (Huoooo, MuchinuÈ›o, îmi zic în gând! OpreÈ™te-te că È›i se rupe vena-n cap! Calmează-te!! Huhu! ÃŽnchid ochii È™i număr pînă la 35. ÃŽmi trece…)

Domnul: Și cum fac? Mă șterg sau tamponez?

Farmacista: Tamponați.

Domnul: Așa, fără nimic?

Farmacista: Păi nu aveți nimic acasă? Vreți să vă dau ceva?

Eu, către coada la care s-a mai adăugat un personaj:

„Precis îl operează aici!” Coada râde veselă. Poate ne și împrietenim, nu? Atmosfera e mișto, bem un Carmol, ne dăm cu creme pe mutre, ne mai masăm, na! Tre` să ne ajutăm între noi, nu?!

Farmacista aude ce zic și-mi aruncă o privire plină de oțet. Acide acetic, ce mai!

Ca să-mi arate cine e ea, È™i cât de proastă sunt eu, îi mai aduce domnului cu capul spart încă patru cutii cu oarece soluÈ›ii. ÃŽi „traduce” apoi, la fiecare în parte, de parcă i-ar vorbi unui handicapat, tot ce scrie… în prospect. Lucru pe care l-ar putea face acasă È™i domnul cu capul spart.

Mie îmi vine să o iau de picere pe duduia blondă, care reapare ca o boare, plină ochi de cutii È™i tuburi È™i cremuÈ›e, È™i s-o arunc în capul domnului cu… capul spart! Dar n-o fac. Mă abÈ›in. Nici nu cred că am putere.

Și oricum, n-aș deranja-o, pentru că încă vorbește cu „iubi” al ei, care tot o strigă în telefon: „Stelaaaa, Stelaaaa!” Parcă ar fi Elaine, din Seinfield.

În sfârșit, domnul cu capul țăndări, pleacă victorios cu un pansamențel și o sticluță cu Betatină. E fericit ca după un orgasm remarcabil.

Ah! E rândul meu. Mă duc la farmacistă și, cu o voce dogită de spume și nervi, îi zic, de parcă aș băga-o în aia mă-sii:

-UN AFLAMIL!

Ea, îmi răspunde la fel:

-ZECE LEI.

Dau banii, îmi aruncă cutia în scârbă și plec.

Total? 16 secunde.

Urăsc farmaciile!

Dana Fodor Mateescu

23 august 2019