Palma lui era amară

Posted by Dana Fodor Mateescu on aprilie 23, 2026 2 Comments

Palma lui era amară.
În ea zăceau toate plecările
și scenele de teatru pe care mințea frumos.

Scândura era proaspătă,
încă avea așchii.
Se vedea moartea prin ele.

Iubirea lui era un cerc desenat pe nisip.
Durea puțin, dar era bine.

Țăranul cu mâinile din iarbă mi-a dat să mănânc pâine
cu o lumină cenușie și zacuscă prea sărată,
mediocră, aș putea zice, dar el spunea că îi place.

Zacusca lipsită de originalitate,
ca o târfă plină de frig și speranțe.

Apoi, țăranul a plecat cu maica lui.
S-au îngropat în Dunăre, adânc, de tot, ireversibil.
Acolo unde chiar el m-a învățat cum dorm bujorii
și caii din Dobromir.
Un loc care n-a existat niciodată

Dar în care am crezut.

DFM 23 aprilie 2026

Dana Fodor Mateescu

„Poveștile mele sunt vii și mă scot din minti. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă imbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste. Atât."